Otilia Bilionera, despre Survivor România 2022
Cu toate că este o optimistă convinsă și foarte ambițioasă atunci când vine vorba despre competiție, Otilia recunoaște că are și puține temeri în ceea ce privește probele pe care va trebui să le treacă, dar și statul în Republica Dominicană pentru o perioadă mai lungă de timp.
„O să încerc să fiu atentă și, pe cât posibil, să nu mă accidentez. Cred că lucrurile se pot complica mult dacă mă rănesc și chiar îmi doresc să ajut echipa, să fiu în cea mai bună formă a mea. Legat de micile temeri pe care le am acum, înainte de Survivor, cred că e normal să le am, la fel și emoțiile. În general, lucrurile pe care nu le pot controla mă sperie puțin, iar aici mă refer la fenomene naturale. Sper să nu ne prindă vreun tsunami acolo. În rest, mi-ar mai fi frică să sar de la înălțime”, povestește Otilia, într-un mesaj pentru fanii ei.
„Mintea va susține și corpul fizic”
Înainte de pleca spre Republica Dominicană, artista s-a pregătit intens, atât mental, cât și fizic. Otilia merge cât de des poate la sală, încercând să-și obișnuiască corpul cu cât mai mult efort. De asemenea, tratamentele faciale și corporale sunt nelipsite din rutina de zi cu zi a Otiliei. Ea este de părere că psihicul este cel care va susține corpul fizic, în momentele în care îi va fi cel mai greu.
„Pregătirea psihică este foarte importantă, este nevoie de caractere puternice și de conștientizarea faptului că acolo orice se poate întâmpla. Cred, însă, că mentalul va susține și corpul fizic, atunci când îmi va fi cel mai greu. Am început să fac sport zilnic, îmi fac tratamente faciale, corporale și încerc să nu mănânc până la amiază. Mă străduiesc să îmi creez tot felul de situații cât mai apropiate de mediul de la Survivor, pentru că sunt conștientă că mă va ajuta mult această perioadă, pentru întreaga mea viață”, spune artista.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Otilia, fericită că participă la Survivor România 2022
Despre celebra competiție care demonstrează că imposibilul nu există, punându-i atât pe Faimoși, cât și pe Războinici în fața unor situații care le testează limitele, Otilia se declară foarte încântată de participarea la acest show de televiziune. Pe lângă faptul că este „dependentă” de adrenalină, Otilia abia așteaptă ca fanii să o vadă și altfel decât este pe scenă:
„Îmi place mult că mi se oferă un cadru sigur, la Survivor România, în care ne putem testa limitele. Chiar este o ocazie, pentru fiecare dintre noi, să ne dăm seama cum suntem, de fapt, atunci când suntem puși în situații neobișnuite. Sunt recunoscătoare că am această șansă, de a arăta și publicului meu cum sunt cu adevărat”.
Și dacă vă imaginați că probele fizice vor fi cele mai dificile pentru Otilia, vă înșelați. Cu toate că are un trup de invidiat, artista se declară o gurmandă convinsă și recunoaște că îi va fi foarte greu din această perspectivă:
„Partea care cred că mă va afecta în cea mai mare parte este faptul că nu vom avea suficientă mâncare. Eu sunt o gurmandă. Recunosc că savurez mâncăruri tradiționale aproape zilnic, chiar dacă silueta mea nu sugerează neapărat acest lucru”.
„Nu întâmplător am fost selectată să particip în competiție”
O femeie frumoasă și talentată, apreciată atât pentru calitățile vocale, cât și pentru fizicul ei, Otilia spune că întotdeauna și-a găsit motivația în cei care au subestimat-o. Deși este o fire sensibilă și fragilă, artista le va demonstra tuturor că ambiția și spiritul de luptătoare pe care le are triumfă de fiecare dată.
„Sunt sensibilă și mă atașez foarte ușor de oameni. Asta nu înseamnă că sunt naivă. Faptul că mă implic, uneori, mai mult decât este cazul poate fi considerat ca fiind un călcâi al lui Ahile. Întotdeauna m-a motivat faptul că există unii oameni care mă subestimează. Sub aspectul acesta fragil al meu, veți vedea că veți descoperi un om foarte ambițios și luptător. Probabil că nu întâmplător am fost selectată să particip la «Survivor România»”, declară vedeta.
La „Survivor România” 2022, din echipa Faimoșilor vor mai face parte 11 concurenți: CRBL, Andreea Tonciu, TJ Miles, Emil Rengle, Xonia, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu, Robert Niţă, Laura Giurcanu, Radu Itu și Elena Chiriac. Prezentatorul show-ului de la Pro TV este Daniel Pavel.
Sursa Foto: Instagram
Citește și: