Homepage  / Vedete / Vedete străine

Orlando Bloom îi va da voce prinţului Harry în cadrul unei animații despre familia regală

Orlando Bloom îi va da voce prinţului Harry în cadrul unei animații despre familia regală

de Redactia Tvmania

Membrii familiei regale britanice vor fi protagoniştii unui serial animat de comedie pe care cei de la HBO Max îl pregătesc. Producția îl va avea în centrul atenţiei pe prinţul George (6 ani), fiul cel mare al prinţului William (37 de ani) şi al ducesei Kate (38 de ani).

 

Site-ul Variety a anunțat că platforma de streaming HBO Max, care va fi lansată în mai 2020 în Statele Unite şi în 2021 la nivel internaţional, pregătește o nouă producție animată care îi va avea ca protagoniști pe pe membrii familiei regale britanice. Serialul animat va purta numele „The Prince” („Prințul”). 

„The Prince“ va fi produs de 20th Century Fox Television şi este bazat pe contul de Instagram al scriitorului Gary Janetti care se bucură de peste 900.000 de mii de urmăritori pe această rețea de socializare.  Animația va reda povestea familiei regale prin ochii prinţului George, copilul cel mare al prinţului William şi al ducesei Kate.   

Printre actorii care își vor  împrumuta vocile personajelor se numără Orlando Bloom, care îl va interpreta pe Prințul Harry,  iar vocea prinţului George va fi a scriitorului Janettti.

„Suntem atât de încântaţi să aducem lumea pe care Gary a creat-o pe Instagram în HBO Max, unde telespectatorii noştri pot descoperi ce ştiu deja fanii lui de pe Instagram – că George poate fi hilar, şocant şi surprinzător de dulce“, a spus Sarah Aubrey, şefa conţinutului original HBO Max.     

„Sunt încântat să lucrez la HBO Max şi să aduc încă o serie despre o familie care luptă fără milă pentru tron“, a spus Janetti.   Gary Janetti este fan al familiei regale, după cum se observă pe contul lui de Instagram, care are o mulţime de postări şi glume cu privire la membrii acesteia, în prim plan fiind prinţul George.

 

Anunțul vine la câteva zile după ce Regina Elisabeta a II-a a anunțat că va retrage titlurile regale Ducilor de Sussex, în urma anunțului acestora care preciza că renunţă la rolurile în familia regală pentru a duce o viaţă „mai independentă“. 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton