Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Orlando Bloom Katy Perry

Orlando Bloom, cel mai bun sprijin pentru partenera sa, Katy Perry. Cântăreața face noi dezvăluiri

23 July 2020

Deși mai este foarte puțin până când va deveni mamă pentru prima oară, Katy Perry este foarte activă.

În urmă cu o zi artista a fost invitată la un post de radio pentru a vorbi despre lansarea celui mai recent album al său, „Smile':

„Sinceră să fiu, albumul ăsta e plin de speranță, regăsire și bucurie fiindcă a fost creat în zilele mele întunecate, eram în depresie din cauza schimbării mele în carieră', spune Katy Perry despre materialul ce urmează a fi lansat pe 14 august.

 

Artista a vorbit și despre sprijinul din partea logodnicului său, Orlando Bloom, în perioadele de depresie:

„Ultimul album (Witness, 2017) nu mi-a atins așteptările neapărat, dar m-a scos din bula asta a unei cântărețe extrem de disperate, a unui star pop însetat de a rămâne mereu pe primul loc. Acum simt că pot crea și mă pot exprima mult mai liber atât ca artist cât și ca om.' 

Amintind de acea perioadă întunecată, Perry spune că Orlando a văzut „totul' și a ales totuși să rămână cu ea: 

„Îl mai testez și acum, și tot îmi răspunde, tot nu îl deranjează. Și de aceea e perfect pentru mine.'

Orlando Bloom și Katy Perry sunt logodiți și așteaptă primul lor copil, o fetiță, cât de curând. Actorul de 43 de ani mai are un fiu de 9 ani și cu fosta sa soție, Miranda Kerr.

„Cred că 2020 e anul în care daca îți faci planuri, Dumnezeu îți râde în față', glumește cântăreața, legat de faptul că va aduce pe lume un copil în mijlocul pandemiei de coronavirus. 

„Așa că, m-am lăsat dusă de val și aș avea câteva idei pentru ziua când o să nasc, ce vine curând. Foarte curând. Nu mă neliniștește deloc', adaugă aceasta. „Mă simt binecuvântată. Am avut o sarcină foarte ușoară din punct de vedere fizic, și sunt foarte activă.'

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare