Gazda "Happy Hour" va sarbatori Ziua Nationala a Romaniei in platoul emisiunii, in paralel cu un alt eveniment: implinirea a 14 ani de la lansarea Pro TV.
Gazda "Happy Hour" va sarbatori Ziua Nationala a Romaniei in platoul emisiunii, in paralel cu un alt eveniment: implinirea a 14 ani de la lansarea Pro TV.
Ziua Nationala coincide, de 14 ani, cu aniversarea Pro TV. Printre cei care vor sarbatori ambele evenimente se numara Catalin Maruta, gazda show-ului „Happy Hour” si una dintre vedetele postului. La sedinta foto, organizata chiar in studioul emisiunii sale, Maruta a fluturat lingura de lemn si a jonglat abil cu oala de lut, regretand ca nu continea traditionalele sarmale, ca la mama acasa. In ce priveste festivitatile de 1 decembrie, el ne-a asigurat (in timp ce alunga aburii imaginari): „Ca-n fiecare an, surprizele nu vor lipsi. Vom avea un adevarat maraton Happy Hour!”.
Pitoresc, dar nu vulgar
La ceas aniversar, Maruta se simte ca acasa la Pro TV si e de inteles, avand in vedere ca face show-ul cu cele mai mari venituri din publicitate de pe piata autohtona, estimate la aproape 4,5 milioane de euro in 2009, pe site-ul paginademedia.ro. Gazda „Happy Hour” pune succesul pe seama „seriilor de subiecte”, care au inclus si cazuri controversate, cum ar fi cele ale ucigasilor lui Ioan Luchian Mihalea si, respectiv, Mihaela Runceanu. „Este semnul ca subiectele abordate in emisiune au satisfacut gustul, preferintele si curiozitatea publicului. Audientele mari aduc publicitate, se stie”, ne-a spus Maruta.
Cu toate acestea, apetitul pentru astfel de subiecte a readus in prim-plan strigatele de „tabloidizare!”. Catalin nu isi face probleme: „Indiferent de pitorescul temei dezbatute, in emisiunea mea nu se ajunge niciodata la vulgaritate. Dovada este ca emisiunea nu a primit, niciodata, vreo amenda de la CNA”.
Marca inregistrata a moderatorului Catalin Maruta este, de altfel, limba „ascutita”. Totusi, e foarte discret cand vine vorba de viata sa personala si casnicia cu alta persoana publica, Andra. Cum scapa de „vanatoarea” de mondenitati? „Eu am avut intotdeauna o relatie buna cu presa, n-am refuzat niciodata interviurile si am raspuns sincer de fiecare data”, explica gazda „Happy Hour”. „A, nu iau in calcul insistentele presei de pe vremea cand abia incepuse relatia mea cu Andra! Ezitarile mele de atunci au o singura explicatie: nici eu nu stiam de capul meu, ce era sa declar public?!”