; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Oprah este cea mai puternică celebritate

29 June 2010

Oprah Winfrey a ajuns în vârful clasamentului Forbes al celor mai puternice şi bogate celebrităţi, după ce a reuşit să câştige 315 milioane de dolari în ultimele 12 luni, relatează femalefirst.co.uk.

Starul de televiziune, gazda The Oprah Winfrey Show' şi preşedinta companiei media Harpo Productions, a detronat-o pe Angelina Jolie care a ocupat acest loc anul trecut.

Oprah, acum în vârstă de 56 de ani, a mai ocupat aceeaşi poziţie în anii 2007 şi 2008, iar Angelina, capul listei în 2009, acum a obţinut abia locul 18.

Locul patru al clasamentului este ocupat de Lady GaGa. Controversata artistă a câştigat 62 milioane de dolari, cu 25 de milioane mai puţin decât ocupanta locului doi, Beyonce Knowles.

A treia poziţie a fost adjudecată de regizorul James Cameron, cu încasări de 210 milioane dolari.

Robert Pattinson s-a strecurat şi el în top, dar doar pe poziţia a 50-a după succesul înregistrat cu seria Twilight'

Clasamentul întocmit de revista Forbes ia în calcul averea, popularitatea, acoperirea mediatică şi statutul social.

.

Iată primele zece poziţii din topul celor mai puternice vedete la ora actuală:

1. Oprah Winfrey – 315 milioane dolari

2. Beyonce Knowles – 87 milioane dolari

3. James Cameron – 210 milioane dolari

4. Lady Gaga – 62 milioane dolari

5. Tiger Woods – 105 milioane dolari

6. Britney Spears – 64 milioane dolari

7. U2 – 130 milioane dolari

8. Sandra Bullock – 56 milioane dolari

9. Johnny Depp – 75 milioane dolari

10. Madonna – 58 milioane dolari

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare