Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema / Vedete străine

Olivia Wilde și Margot Robbie pregătesc o colaborare de excepție. „Avengelyne” spune povestea unei eroine

de Andreea Hentea,

Olivia Wilde și Margot Robbie au în plan o adaptare după banda desenată „Avengelyne”, a cărei eroină a fost co-creată de Rob Liefeld („Deadpool”). Cum arată noua luptătoare și ce știm până acum despre proiect.

Olivia Wilde și Margot Robbie colaborează la un proiect îndrăzneț

Olivia Wilde, Margot Robbie și producătorul „X-Men” Simon Kinberg își unesc forțele pentru un lungmetraj care va adapta „Avengelyne”, un personaj de benzi desenate creat de Rob Liefeld („Deadpool”).

Olivia Wilde („Booksmart”, „Don’t Worry Darling”) va regiza filmul, iar LuckyChap, compania fondată în 2014 de Margot Robbie, Tom Ackerley, Josey McNamara și Sophia Kerr, îl va produce. Simon Kinberg („X-Men), se va număra, de asemenea, printre producători.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 19

Compania LuckyChap este la mare căutare după ce a co-produs „Barbie” (un succes uriaș, care a avut cele mai mari încasări ale anului 2023 și a fost premiat cu un Oscar – pentru cel mai bun cântec original – din opt nominalizări) împreună cu Warner Bros. LuckyChap va produce, de asemenea, noua comedie de Crăciun a Oliviei Wilde, „Naughty”, pentru Universal Pictures.

Alte proiecte majore ale companiei LuckyChap includ comedia neagră (premiată cu un Oscar) „I, Tonya” și filmele lui Emerald Fennell – „Promising Young Woman” și „Saltburn”. Cel mai recent film produs de companie este comedia „My Old Ass”, prezentată anul acesta la Sundance și vândută către studiourile Amazon MGM contra sumei de 15 milioane de dolari.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  11 / 19

„Avengelyne” , o eroină nemaivăzută pe ecran

Proiectul „Avengelyne” urmează să fie vândut către studiouri și platforme de streaming în săptămânile următoare. Rob Liefeld, cel mai bine cunoscut drept creator al dezinhibatului Deadpool, a creat personajul lui Avengelyne împreună cu Cathy Christian, în 1995. Încă nu se știe, deocamdată, cine o va juca pe Avengelyne, descrisă ca „un înger care luptă cu forțele răului și care se află adesea față în față cu cei mai înspăimântători demoni și monștri”.

În trecut au mai existat încercări de-a o transforma pe Avengelyne într-o vedetă de cinema, dar nu s-au concretizat niciodată. În 2013, Gina Carano a fost atașată unui proiect de adaptare a benzii desenate, iar în 2016, studiourile Paramount au obținut, se pare, drepturile pentru o ecranizare de la regizorul Akiva Goldsman, dar nimic nu a fost dus la bun sfârșit.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te