Homepage  / Știri

Olivia Păunescu, vacanță neașteptată pe insula Capri

Olivia Păunescu, vacanță neașteptată pe insula Capri

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea Observatorului de la ora 6.00, Olivia Păunescu, a aflat pe propria piele că nu e indicat să-ți faci planuri de vacanță, pentru că ele, oricum, se vor schimba cu câteva ore înaintea plecării.

Vedeta Antenei 1 își pregătise  o vacanță liniștită în Grecia, dar în ultimul moment prietena ei a convins-o să anuleze tot și să se urce în primul avion către Capri.

“Aveam de la prietena mea toate informațiile călătoriei: unde să stau, la ce restaurant să mănânc,  ce să vizitez, practic totul era stabilit până în cele mai mici detalii. Am stat într-un hotel-boutique minunat, cu o privește incredibilă, iar mâncarea italiană a fost pur și simplu delicioasă , ca să nu mai spun despre senzatia de libertate pe care am trăit-o înotând în mijlocul mării Tireniene sau prin grote cu apa turcoaz ”, spune Olivia.

Dacă în prima zi din vacanță Olivia a ales să viziteze insula Capri la picior, a doua zi și-a propus să facă un tur al zonei într-o barcă:

”Cel care ne-a închiriat barca , un bătrânel simpatic de 77 de ani, Genarino, s-a dovedit a fi chiar partenerul de scufundări a lui Jean Yves Cousteau. Chiar ne-a povestit  întâmplări  neobișnuite despre marele oceanograf și cercetător pentru că amândoi au filmat documentarul difuzat de National Geografic de la Bariera de Corali din Australia.  Experiența lui în scufundări și-a spus cuvântul atunci când ancora bărcii noastre a rămas blocată  în vegetația de pe fundul mării . S-a scufundat fără echipament și timp de câteva minute bune – care mie mi s-au părut a fi zeci- a stat sub apă reușind într-un final să elibereze ancora. Genarino este un personaj extrem de popular în Capri, este știut de toată lumea, este prieten cu toți turiștii, m-am bucurat foarte mult că destinul a făcut să ne fie ghid în Capri”, spune Olivia.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton