Olivia Păunescu, apariție impecabilă inspirată de Coco Chanel
Olivia Păunescu a cucerit mereu cu pozitivismul, dar și ținutele sale. Prezentatoarea Observator, cunoscută și pentru pasiunea ei pentru fashion, a impresionat din nou la un eveniment dedicat lui Coco Chanel. A urcat pe podium, alături de vedetele din showbiz și a atras privirile tuturor. Ținuta, inspirată de creațiile legendei Coco Chanel, dar și cocul „Audrey Hepburn” au completat alura elegantă a vedetei.
„Moda trece, stilul rămâne” este motto-ul după care s-a ghidat Coco Chanel și pe care a încercat să-l transmită tuturor doamnelor și domnișoarelor. Șiragul de perle, The Little Black Dress, sacoul fără guler sau fusta până la genunchi sunt doar câteva piese care se regăsesc și acum în garderoba noastră.
De mai bine de jumătate de secol Coco Chanel a lăsat în lumea modei o moştenire nepreţuită. Şi un stil care nu doar că nu se demodează, dar este şi astăzi uşor de recunoscut şi mereu în trend. „Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii diferit” sau „Eleganţa este atunci când interiorul este la fel de frumos ca exteriorul”. Sunt doar două dintre viziunile uneia dintre cele mai cunoscute creatoare de moda ale secolului XX, cea care a hotărât că femeile trebuie să se simtă bine în ce poartă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 22
Olivia Păunescu are un atelier de creații vestimentare
Olivia Păunescu are un atelier de creații vestimentare, fiind foarte pasionată de design. Într-un interviu de anul trecut, prezentatoarea TV ne-a vorbit despre atelierul ei.
„Sunt 100% implicată în tot ce presupune atelierul meu de creație. Pentru că o fac din pasiune. Acest business a pornit dintr-o nevoie. A mea. Iar ca mine sunt multe femei care ar trebui să facă un compromis ca să poarte haine pe măsuri standard. Pentru că sunt fie mai înalte, fie au o diferență mai mare între talie și șolduri, fie au un bust proeminent. De aceea, totul în atelierul meu se realizează pe comandă, pe masura și gustul fiecărei femei. Le sfătuiesc pe fiecare ce tip de croi i se potrivește, ce ar trebui să ascundem și cum ar trebui să punem în valoare ce este frumos. Ce culoare i se potrivește în funcție de nuanța părului și culoarea tenului. Este o muncă nebună și un consum de energie fantastic, dar și satisfacțiile sunt pe masură”, ne-a povestit Olivia Păunescu.
„Iubesc și port cu mare drag tot ce îmi fac în atelierul meu. De altfel, foarte rar cumpăr haine pentru că orice îmi doresc îmi pot crea. Și niciodată nu comand on line. Pentru că sunt între măsuri și nu mi se potrivesc hainele pe măsuri standard. Rochia preferată din garderoba mea este, de obicei, ultima pe care o realizez. Sunt mereu încântată de rezultat pentru că niciodată nu iese din producție până nu arată așa cum am visat-o. Ceea ce fac și pentru clientele mele. Până nu sunt eu mulțumită de ce a ieșit și până nu mă asigur că le vine așa cum ele își doresc”, ne-a mai spus vedeta.
Credit photo: Remus Nicolaescu
Citește și: