Homepage  / Vedete româneşti

Olimpia Melinte, nevoită să-și modifice locuința înaintea sărbătorilor. „La mine în casă e șantier”

Olimpia Melinte, nevoită să-și modifice locuința înaintea sărbătorilor. „La mine în casă e șantier”
9

de Cătălina Matei,

După ce și-a susținut Teza de doctorat și a obținut titlul științific de Doctor în domeniul „Teatru şi artele spectacolului”, Olimpia Melinte și-a îndreptat atenția către… construcții. Actrița pe care o putem vedea în această perioade în cinematografe, acolo unde rulează filmul „Moromeții 3”, își modifică locuința.

Olimpia Melinte, nevoită să-și modifice locuința înaintea sărbătorilor

În ultimele săptămâni, agenda Olimpiei Melinte este din ce în ce mai încărcată. Dincolo de turneul de promovare ale filmului „Moromeții 3”, unde o joacă pe Vera, actrița în vârstă de 38 de ani și-a susținut și Teza de doctorat. De altfel, în urma acesteia, a obținut titlul științific de Doctor în domeniul „Teatru şi artele spectacolului”, iar vestea a fost dată chiar de Olimpia pe contul său de Instagram.

A fost un moment în care trecutul, prezentul și poate chiar viitorul s-au întâlnit într-un dialog inedit. Am deschis noi conversații despre Arta Actorului, de o complexitate fascinantă”, a povestit Olimpia.

Olimpia MelinteIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

De ce își modifică Olimpia Melinte locuința

Cu câteva săptămâni înainte de Sărbători, locuința Olimpiei Melinte suferă niște modificări. Invitată în emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, actrița a explicat de ce în această perioadă în casa există un șantier în plină desfășurare.

La mine în casă e șantier, momentan. Pregătim locul pe unde o să intre Moșul, știi?! Facem un șemineu”, i-a povestit Olimpia Melinte lui Shurubel, unul dintre amfitrionii emisiunii „Vorbește lumea” de la Pro TV.

Copiii tot erau stresați, mă tot întrebau «Dar, ce facem? Pe unde intră moșul ? Dormim cu ușa descuiată ? Voi ați spus să închidem ușa, dacă intră cineva peste noi ? Hoții». Și atunci le-am spus: «Mami, facem un șemineu ca să fim siguri că Moș Crăciun are loc pe unde să intre în casă”, a mai spus Olimpia.

Până când Moș Crăciun își va face apariția, copiii Olimpiei – Sasha și Ingrid, au pregătit deja lista cu dorințe pentru Moș Nicolae. „Își doresc seturi de făcut mărgele, își doresc carioci, un anumit tip de cariocă”, a detaliat actrița care a și realizat deja o sesiune foto alături de cei mici și de soțul său cu tematica de Crăciun.

Foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton