Homepage  / Vedete româneşti

Olimpia Melinte, despre personajul său din filmul Moromeții 3. „Fiecare rol îmi împrumută curaj”. EXCLUSIV

Olimpia Melinte, despre personajul său din filmul Moromeții 3. „Fiecare rol îmi împrumută curaj”. EXCLUSIV
17

de Cătălina Matei,

După ce în urmă cu 3 ani cucerea atenția telespectatorilor cu rolul Elizei din serialul „Vlad”, Olimpia Melinte a avut parte de un alt rol extrem de puternic, cel al Verei în filmul „Moromeții 3”, în regia lui Stere Gulea, disponibil acum în cinematografele din țară.

În „Moromeții 3”, personajul Olimpiei Melinte este prins într-un triunghi amoros, căci povestea sa de iubire, inspirată din relația lui Marin Preda cu Nina Cassian, în urmă cu mai bine de 70 de ani, este una specială. Vera Solomon se împarte între amantul Niculae Moromete interpretat de Alex Călin și soțul Sergiu Solomon alias Iulian Postelnicu.

Interpretarea Olimpiei a trecut aproape instant de marele ecran și de imaginea alb-negru, iar reacțiile primite de la public au fost pe măsură.

Aflăm mai multe chiar de la Olimpia Melinte!

În sfârșit, „Moromeții 3” rulează pe marile ecrane. Care au fost cele mai notabile reacții pe care le-ai primit legate de personajul tău?

Cel mai frumos compliment a venit din partea unui domn din Timișoara, care o cunoscuse pe Nina Cassian și mi-a spus: „Magnetismul și fragilitatea ei se regăsesc în totalitate în acest personaj.” M-a emoționat profund această observație, mai ales pentru că Nina a fost o personalitate fascinantă, plină de contradicții și profunzime. În astfel de momente realizez cât de important este să dai viață unui personaj cu toata sinceritatea si implicarea de care dispui, astfel încât să rezoneze cu cei care-l privesc.

Și cât de mult „împrumuți” de la rolurile tale, în general? După ce se termină proiectul…

Am ceva de învățat de la fiecare personaj în parte și uneori am senzația că unele femei apar în viața mea atunci când am nevoie de o lecție sau de o oglindă care să mă ajute să ajung mai ușor la cine sunt cu adevărat. După ce se termină proiectul, personajele nu dispar complet. Rămân în mine ca niște ecouri, lăsând în urmă trăiri, întrebări sau chiar fragmente de răspunsuri. Fiecare rol îmi împrumută curaj, vulnerabilitate sau o nouă perspectivă asupra lumii, iar uneori mă surprind că port în mine gesturile sau emoțiile lor mult după ce am ieșit de pe scenă sau din fața camerei. Iar daca ajung la cinema, să vad filmul în care joc, trec prin toată paleta de emoții pe care mi-a oferit-o personajul, o fac involuntar, este o reacție aproape viscerală.

Foto Morometii 1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

În ce alte proiecte ești implicată în acest moment?

În acest moment, sunt implicată într-o serie de proiecte care îmi aduc atât provocări, cât și multă bucurie. Urmează lansarea lungmetrajului Etiologia unei crime, o poveste inspirată dintr-un caz real care mi-a permis să explorez un personaj complex și plin de nuanțe. În paralel, mă pregătesc să fac parte din jurii în cadrul unor Festivaluri Internaționale de Film, o responsabilitate care îmi oferă ocazia să susțin și să promovez cinematografia. Lucrez, de asemenea, la publicarea Tezei de Doctorat, care analizează rolurile feminine în serialele de televiziune și aduce în prim-plan perspectiva feminină și aspectele feministe din cinema și televiziune. În plus, sunt implicată în organizarea unor evenimente dedicate femeilor din industria cinematografică, cum este brunch-ul din 11 decembrie, unde vom discuta despre frumusețea naturală și îmbătrânirea asumată, alături de alte actrițe și experți. Mai am în plan câteva workshop-uri pentru tineri actori, prin care îmi doresc să îi sprijin în descoperirea vocii lor artistice. Pe lângă toate acestea, mă bucur de ocaziile de a lucra la scenarii noi, să dansez în pauzele mele creative și să explorez noi metode de a-mi împărtăși experiențele prin scris sau proiecte video.

TV versus cinema

Și unde ai avut parte de cele mai multe provocări: pe micul ori pe marele ecran?

Provocările sunt diferite atât pe micul, cât și pe marele ecran, dar fiecare experiență vine cu frumusețea și intensitatea ei. Pe marele ecran, provocările sunt mai concentrate: ai la dispoziție o perioadă limitată să aduci la viață un personaj, să îi construiești povestea și să transmiți emoția care să rămână în memoria spectatorilor. Pe micul ecran, în schimb, provocările vin din ritmul intens, din continuitatea personajului, din efortul de a menține autenticitatea și profunzimea într-un cadru care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp. Ambele medii îmi oferă provocări creative și tehnice, dar, dacă ar fi să aleg, mă simt ca peștele în apă pe set. Energia de pe platoul de filmare, colaborarea cu echipa, spontaneitatea și intensitatea momentului mă fac să mă simt vie și mereu gata de actiune. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că mi-e dor de teatru. De magia lui unică, de acel contact direct cu publicul, adrenalina momentului live, unde totul este aici și acum. Sper ca, în viitorul apropiat, să reușesc să contracarez acest dor cu un proiect nou, care să-mi readucă acea emoție inegalabilă a scenei. Pentru mine, fiecare mediu este o oportunitate de a explora și de a mă redescoperi ca actriță, dar și ca om. Fiecare cadru, fie că e vorba de cameră sau scenă, îmi oferă o provocare diferită, care mă împinge să cresc și să mă dezvolt.

Olimpia-Melinte-5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 17

În ce măsură ai accepta un nou rol într-o producție străină, ce necesita filmări departe de țară? Ai mai făcut-o în trecut…

Aș accepta cu mare bucurie un nou rol într-o producție străină care necesită filmări departe de țară. Experiențele anterioare în cinematografia internațională mi-au adus nu doar oportunitatea de a lucra cu echipe creative extraordinare, ci și ocazia de a explora alte culturi și perspective. Faptul că am jucat în filme precum Sette Opere di Misericordia sau Canibal, proiecte care m-au purtat prin Italia și Spania, a fost o lecție continuă, atât profesională, cât și personală. Acum, copiii mei sunt suficient de mari pentru a mă însoți în astfel de călătorii, ceea ce transformă această provocare într-o aventură de familie. Cred că expunerea lor la diverse culturi, locuri și oameni este o lecție de viață prețioasă, iar ideea de a le împărtăși pasiunile mele și culisele meseriei de actor este ceva ce mă încântă enorm. În plus, filmările în străinătate sunt o oportunitate de a construi noi conexiuni și de a contribui la proiecte care aduc în prim-plan povești universale. Fiecare astfel de rol e o șansă de a mă reinventa, de a învăța ceva nou despre mine și despre lumea din jur. Spun da acestei provocări oricând, pentru că, deși poate presupune sacrificii, cred cu tărie că recompensele sunt pe măsură – atât pentru mine, cât și pentru familia mea.

Foto: Tiberiu Arsene; Instagram

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton