Olimpia Melinte a vorbit despre obstacolele profesionale din ultimii trei ani
Cariera de actor a fost întotdeauna provocatoare pentru cei care au dorit să-și facă un nume în acest domeniu. Olimpia Melinte, actrița din „Băieți Deștepți”, a dezvăluit recent dificultățile întâmpinate în ultimii ani în încercarea de a avansa profesional. Deși a devenit foarte cunoscută în industrie, ea nu a fost scutită de refuzuri și oportunități ratate.
Îndrăgita actriță a dezvăluit realitatea din spatele camerei de filmat într-o postare surprinzătoare pe Instagram. Olimpia Melinte a vorbit despre numeroasele refuzuri pe care le-a întâmpinat și despre dificultățile de a continua în acest domeniu după ce, conform spuselor sale, ajunsese să fie considerată „cantitate neglijabilă”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
„Ultimii trei ani n-au fost simpli. Profesional am avut parte de multe refuzuri, de priviri sceptice, de “păi nu e aia din serial? E prea comercială!”. După “marele proiect”, pe care l-am iubit și căruia m-am dedicat așa cum mi-a dictat intuiția, am devenit “cantitate neglijabilă”. De ce? N-am căutat explicații, sau mai bine zis am tot scormonit după ele, apoi…. am renunțat. Ce sens mai avea? Oricum nu rezolvam mare lucru! Dar când se închide o ușă, se deschide o fereastră, o portiță, ceva tot se întâmplă” , a scris Olimpia Melinte, pe pagina contului personal de Instagram.
Întâlnirea cu regizorul Stere Gulea a marcat un nou început promițător pentru actriță. Ea a demarat un proiect nou, un film de epocă, pe care, după cum a sugerat, publicul îl va putea vedea pe 21 iunie la TIFF.
„Iar la mine s-a întâmplat întâlnirea cu domnul Gulea. Nu știu ce i-a venit lui să mă cheme la casting, probabil a contat faptul că el nu se uita la TV, pentru el nu eram Eliza, eram doar o actriță care făcuse, cu ani în urmă, un film ce i-a rămas în minte (de “Canibal” vorbesc) și mi-a dat o șansă. Moromeții a fos cel mai curajos și mai frumos proiect cinematografic din care am avut ocazia să fac parte. Visam să fac film de epocă și s-a întâmplat. Acum nu am să o zic pe aia cu “visele devin realitate” că îmi e greu să o cred, mai ales în perioada asta. Dar parcă există o fărâmă de speranță. Vă invităm pe 21 Iunie la TIFF să vedeți ce a ieșit!” , a concluzionat actrița.
Olimpia Melinte a jucat în lungmetraje europene
Olimpia Melinte, născută în 1986 la Iași, este una dintre cele mai apreciate actrițe române de film în prezent. Ea a interpretat deja roluri principale în cinci lungmetraje românești și europene. Rolurile care au contribuit la lansarea ei în industria cinematografică au fost cele din filmele „Cele ce Plutesc” (regizat de Mircea Daneliuc) și „Draft 7″ (regizat de Luiza Pârvu).
Printre producțiile importante din cariera sa se numără filmele internaționale de succes „Șapte fapte de milostenie/Sette opere di misericordia” (regizat de Gianluca și Massimiliano di Serio, o co-producție Italia-Franța-România) și „Canibal” (regizat de Martin Cuenca, o producție Spania-Franța-România), care au avut premiera la prestigioasele festivaluri de film de la Toronto și San Sebastian.
În 2014, Olimpia Melinte a fost nominalizată la Premiile Goya, echivalentul spaniol al premiilor Oscar, în categoria „Revelația anului”, pentru dublul rol interpretat în filmul „Canibal”.
Sursă foto: Instagram Olimpia Melinte
Citește și: