; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Pepe d11

Oficial divorțați! Primele declarații ale lui Pepe și ale Ralucăi Pastramă

09 February 2021

La începutul lunii noiembrie 2020, Pepe anunța că va divorța de Raluca Pastramă, cea care i-a fost soție timp de 8 ani și alături de care are 2 fetițe. 

Iată că, după ce au ajuns la un acord, cei doi au ajuns pe 8 februarie în fața notarului, unde au semnat actele și au divorțat în mod oficial. Pe urmele lor au stat reporterii postului Antena Stars, având în vedere că Pepe are un contract semnat cu Antena Group, fiind concurent în noul sezon al emisiunii „Te cunosc de undeva!'. Conform acestora, Pepe și Raluca au petrecut peste o oră în fața notarului pentru a stabili acordul despărțirii. 

Imediat după ce a ieșit de acolo, artistul a oferit și câteva declarații:

„Acte! Nu e așa simplu! (n.r. la întrebarea de ce a durat atât de mult) Exact cum ne-am dorit. Copiii vor rămâne la amândoi, suntem părinți amândoi! E o treabă cât se poate de normală, fără niciun fel de conflict, exact cum am spus!

E foarte bine. E bine nu s-a întâmplat nimic grav. Ne-am înțeles ca doi oameni maturi. E exact cum și-a dorit și cum ne-am înțeles!’, a spus Pepe paparazzilor Spynews.ro.

Custodia celor două fetițe este comună, iar ambii părinți vor putea să stea cu ele. Deși nu a dorit să vorbească imediat după ce a plecat de la notar, fosta soție a lui Pepe, Raluca Pastramă, a oferit celor de la Antena Stars câteva declarații după ce a ajuns acasă:

„Am fost, am semnat ce era de semnat, ne-am împărţit ce era de împărţit. Civilizat şi prieteneşte în măsura puterilor noastre, cât s-a putut’, a declarat Raluca Pastramă pentru Antena Stars.

Raluca a mărturisit că nu este în momentul de față un om fericit, însă privește cu optimism spre viitor:

„Îţi dai seama că bucuroasă nu pot să fiu că nici un om nu pleacă la drum şi nu se căsătoreşte ca să se despartă mai ales cu doi copii la mijloc. Asta a fost să fie. Dumnezeu ne-a ajutat, ne aşează viaţa cum ştie El mai bine şi mergem înainte pentru copiii noştri.’, le-a explicat ea reporterilor.

 Aceasta a mai dezvăluit că cei doi au ajuns la o înțelegere asupra custodiei și a bunurilor pe care le aveau în comun. Fetițele vor face întotdeauna după bunul plac, iar părinții le vor respecta deciziile:

„Înţelegerea noastră parentală, avem jumătate – jumătate. În acordul parental, 50 la mine, 50 la el pentru că aşa am stabilit de la bun început. Una peste alta, noi avem copii mici. Fetele dacă vor să stea mai mult la mine, stau mai mult la mine, dacă într-o zi când vor ele la tatăl lor, le duc la tatăl lor, adică e şi la voinţa lor şi totul spre binele lor. Oricum, ele stau mai mult la mine, în principiu la mine că Rosa stă la grădiniţă, pe Maria o duc dimineaţa la şcoală.’, a explicat bruneta.

 
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare