Homepage  / Știri / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL. Octavian Strunilă urmăreşte seriale străine în interes de serviciu

INTERVIUL ALTFEL. Octavian Strunilă urmăreşte seriale străine în interes de serviciu

de Redactia Tvmania

Actorul şi scenaristul sitcomului „Fetelelu' Dom' Profesor” (care ara premiera la Kanal D pe 12 martie) este interesat de studiul naturii umane, nu crede în prietenie şi urmăreşte seriale străine în interes de serviciu.

 

Săptămâna asta te-a uimit la TV… „Situaţia politică dintre Ucraina şi Rusia. În general, urmăresc Ştirile, serialele şi emisiunile de comedie. Săptămâna asta în prim plan e clar că au fost Premiile Oscar şi evenimentele din Crimeea.”

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost… „cred că un talk show în care se dezbătea stabilitatea în zona balcanică” pentru că… „mă interesează foarte tare să fie linişte. Doar pe vreme de pace înfloreşte cultura!”

Cel mai trăsnit personaj TV al momentului ţi se pare… „în zona de ficţiune, în momentul acesta, nu văd nimic interesant.” pentru că… „nu există nici un personaj în vreun serial sau în vreo emisiune TV care să iasă din rând, aşa cum o făcea State din <>, pe vremuri.”

Cel mai interesant format TV străin ţi se pare… „<> (O familie modernă – n.r.) cu Ed O’Neill (Al Bundy)” pentru că… „este un format de serial foarte interesant. Se numeşte  “mockumentary”. Pe scurt, simplist vorbind, mockumentary este o combinaţie de documentar cu ficţiune. O structură de documentar, dar cu o poveste inventată. Am încercat deja şi eu să scriu un pilot în acest stil, total nou în România, şi sper să conving un producător să investească în aşa ceva.”

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este… „<>. Nu m-a făcut să simt că am dat degeaba banii pe bilet, dar aveam aşteptări mai mari, la câtă vâlvă s-a făcut în presă pe marginea lui.  DiCaprio a fost bun, însă restul filmului, sub aşteptări.”

Cel mai recent ai dat search pe Google la… „DiCaprio!”

Plăcerea ta vinovată la TV este… „Dacă din greşeală prind vreun film american categorie B, din ală de hăhăială sau cu vampiri, rămân până la final să văd cum se termină.J”

Ce te ţine treaz(ă) noaptea? „Mă prind şi mă ţin până dimineaţa, filmele vechi pe care nu le mai găseşti pe piaţă. Filmele care au făcut istorie. Se întâmplă ca vreun post să dea <> sau <<1984>> şi atunci rămân până dimineaţa să-l văd.”

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai… „Mi-aş face meseria. Aş investi într-un serial de comedie şi într-un teatru mic, doar pentru plăcerea de a face meseria asta.”

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este… „Eu am trecut de la una la alta. Am terminat actorie, am jucat 9 ani în seriale de televiziune, am filmat peste 1 000 de episoade, apoi am trecut la scenaristică şi nu prea cred că o să mă opresc aici. E interesant să studiezi natura umană.”

Cel mai bun prieten al tău este… „Ştefan Iordache spunea că nu există prietenie, ci doar momente de prietenie. Eu nu am prieteni şi nu cred în prietenie. Cred în familie şi prieteni de familie, ceea ce e altceva. Prieteni ai dacă eşti burlac. Eu nu sunt.”

Cel mai bun serial pe care l-ai văzut este… „Sunt multe şi diferite, nu poţi să le compari. Mie îmi plac serialele cu care cochetez pentru a adapta sau a construi ceva în România. M-am uitat la <> (Prietenii tăi – n.r.) când am făcut un pilot în zona aceea, m-am uitat la <> pentru că mă interesa un personaj precum Kramer, acum mă uit la <> şi <> (Doi bărbaţi şi jumătate – n.r.).”

Personajul tău preferat din seriale este… „Phil Dunphy – <>” pentru că… „este o compoziţie foarte atent construită.”

Gadgetul la care nu poţi renunţa este… „Nu sunt înnebunit după gadgeturi, dar cred că un smartphone e util.”

În copilărie, desenele tale animate preferate erau… „<>, şi acum mă uit cu copiii” pentru că… „este scenariul perfect, cei doi eroi sunt sinteza cea mai elementară a conflictului.”

Ai/Nu ai cont pe Facebook pentru că… „Am cont de Facebook, dar nu intru foarte des şi nu am mulţi prieteni. Nu duc o viaţă virtuală, cum se întâmplă din ce în ce mai des în ultima vreme.”

Destinaţia perfectă pentru o vacanţă în doi este… „cu rulota şi bicicletele agăţate de ea, prin Europa. E visul meu. Mai trebuie să înveţe nevastă-mea să meargă pe bicicletă. :)”

Din primul tău salariu, ţi-ai cumpărat… „un tricou şi o bere.”

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de… „M-ar interesa ceva care nu relaţionează direct cu autorităţile statului. Pescar, fermier care nu-şi declară animalele, pădurar. Nu ştiu ce-aş putea să fac să nu mai am legătură cu birocraţia asta care ne omoară, ne mănâncă timpul şi nervii. Noi nu ne dăm seama, dar e timp din viaţa noastră care curge la coadă la Finanţe.”

Porecla ta în adolescenţă era… „Goga.”

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi… „Meryl Streep. Este o actriţă gigant, o lecţie permanentă de actorie.”

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o… „M-aţi prins în mijlocul creaţiei. Scriu şi filmez la <>, un sitcom care începe în 12 martie, de la ora 21.15, la Kanal D. Noi cu asta ne ocupăm, facem glume de dimineaţa până seara şi eu mai fac şi noaptea, dacă trebuie să mă duc acasă şi să mai refac vreun scenariu. O glumă veche, pe care o ştiam şi o uitasem, ne-a amintit-o un coleg chiar acum câteva secunde: <>”

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este… „Cartea mea preferată rămâne <> de Somerset Maugham. De fapt tot ce a scris el este într-o zonă care m-a făcut curios tot timpul.”

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton