În această vară, Octavian Păscuţ, alias Mistretzu’, s-a relaxat împreună cu familia în Grecia. Nu şi-a dorit o vacanţă extravagantă pe o plajă faimoasă şi nici nu a întors internetul pe toate părţile pentru a găsi cazare.
În această vară, Octavian Păscuţ, alias Mistretzu’, s-a relaxat împreună cu familia în Grecia. Nu şi-a dorit o vacanţă extravagantă pe o plajă faimoasă şi nici nu a întors internetul pe toate părţile pentru a găsi cazare.
“N-am parcurs mii de kilometri cu avionul, maşina sau cămila şi nu am căutat jumătate de an pe internet cea mai faimoasă plajă cu urmele de paşi ale lui Jennifer Lopez. Am vorbit în schimb cu un grec simpatic la telefon, la recomadarea unui prieten, şi la preţ de weekend la Mamaia, la trei stele, am închiriat 10 zile o vilă, tot de trei stele, în Grecia”, spune Tavi.
Şi pentru că grecii ştiu cu ce se mănâncă turismul şi cum să-şi atragă clienţii, odată ajunşi la destinaţie, membrii familiei Păscuţ s-au putut bucura de o primire de cinci stele, deşi erau cazaţi doar la trei.
“Marea era la 20 de metri în faţa casei, iar în living, pe măsuţă, zăceau un mare platou cu fructe şi două sticle de vin, asta de bun venit. Apoi, zi de zi, apă, plajă, bere rece de la chioşcul de la capătul străzii, culmea la preţ de Rahova, asta ca să mă simt ca acasă. La cinci minute de mers pe jos, erau vreo 5-6 taverne la nisip, ticsite cu fructe de mare încă în viaţă, care săreau ca la armată, când pe grătar, când în ceaun. Am crezut că şmecheria e să te bagi în vorbă cu chelneru’ şi să te dai petrecăreţ ca la sfârşit să îţi aducă desertul moca. Dar ce să vezi, aşa făceau cu toţi clienţii.
Din ce or face ăştia bani nu înţeleg, că la noi plăteşti şi pâinea la felie.
Am petrecut 10 zile de du-te vino, plajă, apă, scoici, vin, gyros, calamari, măsline, souflaki, bere şi iar plajă şi iar bere şi iar apa aia enervant de limpede, că la un moment dat mă stresau toţi peştişorii şi coralii aia care se holbau la mine de peste tot. Şi toate astea la nici 9 ore de mers lejer cu maşina”, încheie Octavian Păscuţ.
Pe Octavian Păscuţ îi puteţi urmări în emisiunea “Cusurgiii”, din această toamnă, la Prima TV.