Povestea de față este inspirată de romanul lui Louis Bayard, „Ochiul albastru deschis”, pe care regizorul Scott Cooper („Crazy Heart”) a și adaptat-o pentru ecran. Cartea are în centru anchetarea unei crime petrecute la Academia militară West Point, în 1830.
Experimentatul detectiv newyorkez Augustus Landor (Christian Bale), chemat să investigheze totul cu mare discreție, pentru ca reputația academiei să rămână intactă, constată că toți cadeții celebrei instituții se supun unui cod al tăcerii și refuză să-i furnizeze datele necesare anchetei. Singurul care acceptă să îl ajute este un tânăr excentric pe nume Edgar Allan Poe (Harry Melling), care are vocație poetică și disprețuiește rigorile militare.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
De la carte la film
Romanul scris de Louis Bayard, publicat în 2007, este un omagiu față de opera lui Edgar Allan Poe, fiind inspirat de celebra nuvelă a acestuia „Inima care-și spune taina”, apărută în 1843. Mai mult, rebeliunea față de instituția militară pe care o manifestă personajul lui Edgar Allan Poe, care îl ajută pe Landor (și pe care acesta ajunge să-l îndrăgească aproape ca pe un fiu), pornește de la un episod real din biografia marelui scriitor.
Rămas orfan de ambii părinți la vârsta de trei ani, Edgar Poe fusese adoptat de un negustor înstărit din Virginia. Ajuns student la Universitatea din Virginia, fusese exclus după un an, din cauza alcoolismului și a comportamentului său extravagant, intrase într-un conflict puternic cu tatăl său adoptiv și se îndreptase, ostentativ, spre o carieră militară. Anul petrecut la Academia West Point a fost însă o dezamăgire. Tânărul având deliberat comportamente indisciplinate pentru a se elibera de acolo.
Regizorul Scott Cooper a povestit pentru Variety că a fost fascinat de lumea întunecată a lui Poe de la o vârstă fragedă. „Am copilărit și m-am format în statul Virginia, la fel ca Poe. Tatăl meu preda literatură engleză, iar în casa noastră erau o mulțime de cărți ale lui Poe”, a explicat Cooper.
„Tata mi-a dăruit romanul lui Louis Bayard, «Ochiul albastru deschis». Iar eu m-am gândit că ar ieși un film incredibil din el”.
Cineastul a mai spus că l-a creat pe Landor uitându-se la scrieri ale lui Poe ca „Scrisoarea furată”, „Crimele din Rue Morgue” sau „Misterul lui Marie Rogêt”, Poe fiind precursorul tuturor poveștilor moderne cu detectivi. De asemenea, el a vrut „să răstoarne imaginea oamenilor despre Edgar Allan Poe”. „Noi îl știm ca autor al poemului «Corbul» și ca scriitor care ne-a lăsat moștenire ficțiunea polițistă și romanele gotice. Dar când era tânăr, la West Point, el era cald, plin de spirit și de umor și avea elanuri poetice și romantice. În plus, fiind un copil orfan, căuta mereu o conexiune cu ceilalți. Am arătat toate acestea în film”.
Vedetele au fost captivate de poveste
„Ochiul albastru deschis” marchează a treia colaborare a lui Christian Bale cu Scott Cooper, după „Furia de foc” (2013) și „Hostiles: Inamici” (2017). În pregătirea rolului detectivului Landor, meticulosul actor (care este și coproducător al filmului) a studiat portrete de detectivi clasici și romane polițiste celebre, precum „Șoimul maltez”, al lui Dashiell Hammett.
Chiar dacă în timpul căutărilor sale a avut și momente în care a simțit că acestea „erau inutile”, actorul a povestit pentru Variety (după recenta premieră a filmului în câteva cinematografe americane). „Faci o mulțime de cercetări care nu duc la nimic. Apoi găsești, dintr-o dată, o scenă în care depistezi ceva în profunzimile minții tale care este de ajutor. Nu este nicidecum timp pierdut și niciun detaliu nu este prea mic pentru a fi luat în considerare”.
Regizorul Scott Cooper, care a lucrat mulți ani la proiect, a mai povestit că Harry Melling (cunoscut din seria „Harry Potter”) a fost alegerea sa de la bun început. „Au trecut deja câțiva ani de când visez ca Harry să-l interpreteze, iar el nici măcar nu știa asta. Când l-am văzut în «The Ballad of Buster Scruggs», am știut că acesta era Edgar Allan Poe al meu. Din fericire, a fost disponibil, a citit scenariul și i-a plăcut. A dat proba pentru mine, iar eu i-am trimis-o lui Christian, care mi-a spus: «N-are niciun rost să cauți pe altcineva»”.
Alături de cei doi actori, în film îi vom mai vedea pe Gillian Anderson, Lucy Boynton, Charlotte Gainsbourg, Toby Jones, Timothy Spall și Robert Duvall.
Sursa foto: Hepta
Citește și: