Oana Zăvoranu și Alex Asharf au divorțat după 7 ani de căsnicie. Fosta actriță de telenovele face acum noi dezvăluiri despre motivele care au dus la destrămarea relației lor. Ce acuzații îi aduce actualei iubite a lui Alex Ashraf. Unde ar munci tânăra.
[ toc]
Oana Zăvoranu, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Alex Asharf
Oana Zăvoranu a anunțat că s-a despărțit de Alex Ashraf miercuri, 27 septembrie. Cei doi au fost căsătoriți timp de șapte ani, iar relația lor a început să scârțâie acum câteva luni, când veteta a aflat că este înșelată.
„N-ai cum ca de la o actriță să treci la o damă de companie. Eu sunt bine acum, am suferit, dar mi-am dat seama de câtă trădare e vorba. I-am zis și lui, măcar dacă erai cu o femeie normală, cu o doctoriță, cu o profesoară, era altceva. Nu cu una de la bordel!
El mă mințea că nu-i nimic, că se întoarce acasă. Parșiv ca întotdeauna. Nu conștientizează. E o cădere prea mare, ca de la Oana Zăvoranu să ajungi la o damă de companie! (…) Pleacă în Geneva, iar el o așteaptă acasă. O ia de la aeroport. Mai rău de atât nu se poate. E ca și când eu aș pleca cu un pește sau să-l las pe Alex că m-am îndrăgostit de-un boschetar”, a declarat Oana Zăvoranu, conform Cancan.
Soțul Oanei Zăvoranu și-a cunoscut amanta pe TikTok
Zăvoranu a mai recunoscut, pentru sursa menționată, că a aflat în vara acestui an că soțul o înșela.
„Nu mi-am dat seama ce făcea cu banii, el lua așa câte puțin, câte puțin, fără să-mi dau seama. Cu cine a ajuns Alex să umble…Tot timpul îl stresa că vrea să fie vedetă. El e ca într-o pușcărie acolo, trebuie să-i spună tot ce face. (…) I-a făcut casă, i-a luat mașină, i-a plătit operațiile estetice. Ea nu avea nimic, nici măcar un dulap. Am aflat asta abia prin iulie.
Alex a cunoscut-o pe Tik Tok. Ea acum este plecată acolo. El o așteaptă cumințel în casa făcută pe banii mei, unde are puse camere video-audio ca la pușcărie. (…)”, a mai spus Oana Zăvoranu.
A fost acasă la amanta lui Alex Ashraf
Oana Zăvoranu a mai recunoscut că al doilea ei soț nu are nicio ocupație. Mai mult, Alex Ashraf nu ar avea nicio proprietate trecută pe numele său.
De asemenea, fosta actriță a mai povestit că, în momentul în care Alex Ashraf a aflat că este înșelat de amantă, el și Oana Zăvoranu au mers la casa unde locuia femeia.
„Să vedem ce o să facă acum când nu mai are ce să mulgă de la Alex, cred că e fomică mare. Am o listă cu tot ceea ce este în casa aia luat din banii mei. Mi-a făcut lista chiar el, atunci când am mers împreună peste ea în casă. Aflase că îl înșelase cu peștele și voia să se întoarcă acasă. Așa că ne-am dus de mânuță peste ea în casă. Ca să știți și voi ce am trăit eu tot timpul ăsta”, a mai spus vedeta, potrivit sursei citate.
A divorțat de Pepe în 2011
Oana Zăvoranu a fost măritată de două ori. Prima dintre căsniciile ei a fost cu Pepe. Mariajul lor s-a terminat în anul 2011, după ce prezentatorul de la „Te cunosc de undeva!” a acuzat-o pe soția sa că l-a înșelat.
După divorțul de Pepe, Oana și-a găsit fericirea alături de Alex Ashraf. După o relație de trei ani, cei doi au mers la altar în anul 2016. Până la urmă, nici căsnicia lor nu a durat prea mult, iar cei doi au decis să se despartă.