Unul dintre coregrafi a fost Aus Ninja, pe numele lui Ausben Spotted Eagle Jordan II, cel care a pregătit-o pentru Eurovision pe câştigătoarea concursului, Loreen.
“Este un profesor sever şi îmi aduc aminte că la cursul lui am făcut cea mai dureroasă febră musculară. Lucrează mult la detalii şi îi place ca mişcările să fie efectuate cu multă putere, astfel încât mesajul coregrafic să fie transmis evident. A fost o onoare să-l cunosc şi cu ajutorul lui mi-am îmbunătăţit coordonarea.
Momentul cu Loreen Zineb a foarte unul cu impact puternic la public şi, aşa cum m-am aşteptat, a creat ceva unic, iar oamenii au rămas cu siguranţă impresionaţi. Chiar dacă pe scenă se afla un singur interpret, a reuşit să o transforme pe Loreen într-un spectacol de imagine, dans şi dinamism”, a spus Oana.