Oana Ioniță a fost cerută în căsătorie de Liviu Vârciu
Vedeta care a divorțat recent de Florin Budnaru a povestit un episod din tinerețea sa, când Liviu Vârciu a cerut-o în căsătorie.
Artistul mers până în Ibiza de dragul Oanei, însă răspunsul ei nu a fost cel dorit de Liviu. Oana nu regretă decizia pe care a luat-o la acel moment și consideră că relația lor era la început, așadar ar fi fost mult prea devreme să treacă la nivelul următor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
„Eu nu am mai vorbit cu Liviu. A fost o perioadă din tinerețea mea și consider că a fost o experiență pentru amândoi. Într-adevăr, el a venit atunci după mine la Ibiza ca să mă ceară de nevastă. Eu am fost șocată și surprinsă, eram acolo în timpul serviciului și nu mă așteptam! Sunt Săgetător, iar când plec la drum cu o idee nu mă schimb!.
Nu puteam să plec ca să mă duc să mă căsătoresc. Cred că, în viață, drumul pe care îl ai este cel pe care ți-l canalizezi de la început! Într-adevăr, mai sunt situații unde se întâmplă, din nefericire, să te duci în alte direcții, dar am mers pe instinct!
Instinctul mi-a spus să îmi continui activitatea și să îmi văd de viața mea. Nu, nu am regretat! Mi se părea că nu avem o relație care să ajungă să înceapă cu o nuntă. Nu eram la nivelul respectiv, eram la început! Ne știam de o lună și jumătate.”, a povestit Oana, în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Liviu Vârciu a fost îndrăgostit până peste cap și de Claudia Pătrășcanu
Liviu Vârciu a avut ani întregi reputația de unul dintre marii Don Juani din showbizul românesc, iar tinerețea sa a fost marcată de numeroase relații de scurtă durată. Iată cine a fost prima și marea iubire a artistului!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 14
Puțini sunt cei care știu că Liviu Vârciu a avut o relație în trecut cu Claudia Pătrășcanu, fosta soție a lui Gabi Bădălău. Despre această poveste de dragoste, care a fost prima și una dintre cele mai semnificative din viața sa, prezentatorul nu a ezitat să vorbească public și să ofere detalii cât se poate de interesante.
„Pe Claudia o cunosc de când era foarte mică. L-am iubit foarte mult pe tatăl ei, de la el am învăţat să cânt la acordeon. Am iubit-o foarte mult şi pe ea, când era mică. Ea este prima mea iubire, prima oară de ea m-am îndrăgostit, pe bune. Nu e glumă!”, declara Liviu Vârciu, într-o emisiune în care a fost invitată și Claudia.
Liviu Vârciu a recunoscut că Claudia Pătrășcanu a fost prima femeie din viața lui de care s-a îndrăgostit profund, iar relația lor a fost una presărată cu intensitate și emoție.
Sursă foto: Instagram Oana – Claudia Pătrășcanu – Antena 1
Citește și: