Homepage  / Știri

Oana Andoni şi-a botezat fetiţa la Sinaia

Oana Andoni şi-a botezat fetiţa la Sinaia

de Redactia Tvmania

“A fost cea mai fericită zi din viaţa mea”, spune din toata inimă Oana Andoni, prezentatoarea Ştirilor Pro TV din weekend, despre ziua în care şi-a botezat fetiţa în vârstă de aproape 3 luni.

Ana Erica a fost creştinată la Sinaia, acolo unde şi-a petrecut primele luni din viaţă, pe 8 septembrie, în zi de Sfânta Maria, cu o zi înainte de Sfânta Ana, onomastica ei.

“A fost un botez plin de bucurie, într-un cadru intim, alături de cei apropiaţi: de familie şi prieteni”, povesteşte vedeta Pro TV.

Primul eveniment important din viaţa micuţei a fost un examen dificil şi pentru părinţii ei care au fost copleşiţi de emoţii şi trăiri intense: “Am fost foarte emotionaţi şi extrem de fericiţi. M-am simţit cu adevărat împlinită. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea”, a mărturisit Oana Andoni.

Chiar dacă nu a părut a fi foarte răbdătoare înainte de eveniment, după ce a fost scăldată în cristelniţă, micuţa Ana Erica s-a liniştit şi a zâmbit tuturor celor prezenţi. Foarte veselă şi comunicativă, Ana Erica nu a vrut să stea departe de prima ei petrecere, aşa că a stat trează întreaga seară şi a dansat împreună cu părinţii, naşii şi bunicii.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton