Homepage  / Seriale / Seriale româneşti

Serialul „Oamenii legii” revine la AXN cu sezonul 2. Programul de difuzare

Serialul „Oamenii legii” revine la AXN cu sezonul 2. Programul de difuzare

de Andra Stana,

Antenna Entertainment, compania care deține canalele AXN în regiunea Europei Centrale și de Est, anunță un nou sezon al serialului Oamenii Legii, continuare a producției locale, care a debutat anul trecut.

Al doilea sezon din „Oamenii Legii” va avea premiera în octombrie, la AXN

Toamna aceasta, AXN România va difuza al doilea sezon din Oamenii Legii, serial ce aduce pe micile ecrane cazuri inedite cu care se confruntă polițiștii din cadrul Poliției Române zi de zi. Protagoniștii, 8 polițiști cu experiență, vor interveni la unele dintre cele mai complicate cazuri, acolo unde legea și ordinea sunt încălcate.

Sezonul 2 al serialului „Oamenii legii” va avea premiera pe 30 octombrie și va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN. Fiecare episod se va concentra pe soluționarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acțiunii din momentul în care poliția primește apelul la 112 și până la finalizarea anchetei.

Ce aduce nou sezonul 2 din „Oamenii legii”

Acest sezon aduce în echipa de polițiști noi personaje menite să facă lumină acolo unde ancheta devine complicată. Acțiunea și suspansul se vor înlănțui cu analize și explicații din perspectivă legală a faptelor și a modului în care fiecare dintre noi, din postura de simpli cetățeni, putem acționa pentru binele unei persoane aflate în primejdie.

De la violență domestică, jafuri și dispariții, până la accidente în trafic sau tulburarea liniștii publice, cele 28 de episoade le vor da ocazia telespectatorilor să aibă parte de o experiență complexă a soluționării fiecărui caz în parte. Dincolo de prezentarea cazurilor complexe, sezonul 2 va include și o nouă direcție de educație, oferind publicului informații inedite pentru fiecare caz.

Sezonul 2 a venit ca o continuare firească în dezvoltarea de seriale originale adaptate pentru fiecare țară și pentru întreaga regiune a Europei Centrale și de Est. Încă de la început ne-am dorit ca această producție să fie una apropiată de publicul român, atât prin prisma personajelor, a locurilor unde se desfășoară acțiunea, cât și din punct de vedere al cazurilor unde poliția intervine – situații care pot apărea oriunde, oricând și cu care publicul din România este familiar.

Tocmai de aceea, în acest nou sezon am introdus o direcție de educație. Vrem ca publicul să fie informat și să acționeze în deplină cunoștință de cauză atunci când este martorul unei fărădelegi. Noul sezon accentuează poziția Antenna Entertainment ca fiind unul dintre principalii jucători pe piața locală în ceea ce privește producțiile originale și menține, în același timp, identitatea de brand a AXN ca unul dintre cele mai importante canale TV din România, cu seriale polițiste și dramatice americane și internaționale”, a declarat Eva Kis-Bocz, Channel Director CEE Antenna Entertainment.

Colaborarea cu partenerii noștri de la AXN continuă și în această toamnă, deoarece este extrem de important să vă arătăm și partea nevăzută din munca Poliției Române din fiecare zi. Și vorbim de la primirea apelului prin sistemul unic 112, până la rezolvarea cazului, adică până în momentul în care cetățenii, care anunță situația de urgență, sunt în siguranță. Realizarea acestui serial are menirea de a informa corect și oportun cetățenii cu privire la situațiile care pot afecta viața sau sănătatea persoanelor, liniștea socială, dar și pentru formarea unei atitudini preventive.

Misiunile noastre nu sunt ușoare și implică riscuri, riscuri pe care ni le asumăm în fiecare secundă, pentru că siguranța cetățeanului este primordială pentru noi. În noile episoade o să descoperiți activitățile desfășurate de cele 4 echipaje din cadrul Poliției Române, privind respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, ale bunurilor de orice natură, dar și privind combaterea infracționalității”, a declarat Inspector de poliție Crina Eșanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Serialul „Oamenii legii” se bazează pe formatul internațional Karlsbridge, Police in Action, care a fost foarte bine primit în Cehia, Slovacia sau Germania. Pe plan local, producția este realizată de Paprika Studios România și se bucură de un parteneriat cu Poliția Română.

Promo „Oamenii Legii” sezon 2

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton