; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Cafea julius meinl

Oamenii cu gusturi fine beau cafea Julius Meinl!

12 February 2021

Puține cafele din lume au o istorie și o tradiție la fel de bogate precum cea produsă de compania austriacă Julius Meinl. Originile acesteia merg cu mai bine de trei sute de ani în urmă, într-o perioadă în care această licoare era prea puțin cunoscută pe continentul european. Singurii care savurau în fiecare zi gustul delicios al cafelei erau turcii otomani.

Atunci când aceștia au încercat să cucerească Viena, în 1683, cele două sute de mii de oșteni musulmani au adus cu ei numeroși saci cu cafea. Fiind învinși, a trebuit să se retragă în grabă, iar austriecii au pus mâna pe sacii valoroși. Atunci a apărut prima cafenea din Viena, cu numele „La plosca albastră.

Astfel, a fost deschisă calea spre nașterea brandului de cafea Julius Meinl. În amintirea turcilor de la care a fost însușită această delicioasă pradă de război, logo-ul firmei reprezintă, chiar și astăzi, silueta unui tânăr european care poartă pe cap un fes turcesc de formă alungită, de culoare roșie și cu un șnur în vârf.

Istoria modernă a sortimentului de cafea Julius Meinl începe în 1862, când întemeietorul companiei, Julius Meinl I, a început să vândă, în premieră, boabele gata prăjite. Specialiști din Viena și Veneția lucrează și astăzi pentru a obține una din cele mai apreciate băuturi din lume, dintr-un amestec de boabe Arabica și Robusta de calitate Premium. Iată care sunt sortimentele cu care poți să te răsfeți!

cafea Julius Meinl

Caspulele Inspresso Crema – deliciile unei băuturi cremoase

Capsulele Inspresso Crema sunt realizate dintr-un amestec echilibrat, compus din trei soiuri diferite de boabe. Este vorba, în primul rând, despre o serie de cafele Arabica speciale, cultivate pe celebrele soluri vulcanice din Nicaragua, una dintre țările cu tradiție în cultivarea cafelei. Acestea sunt amestecate cu boabe Arabica de top din America de Sud și cu o idee de Robusta catifelată, de pe continentul asiatic.

Din acest amestec rezultă o cafea Julius Meinl cu un gust perfect echilibrat, catifelat și cu o mare persistență. Aroma este plină și condimentată, iar crema este foarte bogată și catifelată, cu o culoare intensă de nucă.

Capsulele Inspresso Ristretto Intenso – cel mai puternic gust

Capsulele Inspresso Ristretto Intenso sunt o combinație de boabe de top Premium din America de Sud și Centrală și din Estul Africii, cu o idee din cele mai bune boabe Robusta din Asia. Armonizate într-un amestec foarte intens prăjit, se caracterizează printr-o savoare puternică și corpolentă. Post-gustul intens are o bogată aciditate florală.

Această variantă de cafea Julius Meinl este băutura ideală dimineața, dacă vrei să te trezești în forță și să fii în plină formă încă de la primele ore ale zilei. De asemenea, este recomandată de fiecare dată când riști să îți pierzi concentrarea, pe parcursul zilei, și ai nevoie de o împrospătare a forțelor.

Capsule Inspresso Decaf – același gust bogat, fără cofeină

Un pachet de capsule Inspresso Decaf conține 5 cutii a câte 10 capsule fiecare, la un preț de 85 de lei. Este vorba despre cafea Julius Meinl decofeinizată, realizată dintr-o combinație de boabe Arabica din America de Sud și robuste din Africa. Aroma este fină, cu note de cereale. Cu o cremă foarte bogată și catifelată, are un gust dulce și aromat, cu un post-gust cremos.

Capsulele sunt biodegradabile 100% și sunt compatibile cu aparatele care funcționează pe bază de capsule Nespresso.

H2On – locul ideal pentru cei apreciaza cafeaua de calitate

Dacă vrei să te bucuri de produse Julius Meinl originale, de cea mai bună cafea, cele mai gustoase ceaiuri și espressoare de calitate premium, ai nevoie de H2On, un serviciu unic în România, recunoscut la nivel internațional. Aici vei găsi oferte de nerefuzat la produsele brandului tău preferat, dar și apă H2On, dozatoare de apă și multe alte produse și servicii care te vor face sa revii la H2On ori de câte ori vrei să ai parte de o experiență de neegalat!

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare