; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Black widow

O veste bună! Când ajunge mult-așteptatul film „Black Widow” în cinematografe

12 March 2021

Lung-metrajul Marvel „Black Widow' (2021), cu Scarlett Johannson, Robert Downey Jr., Florence Pugh, Rachel Weisz și David Harbour, va avea premiera internațională pe 7 mai, scrie deadline.com. 

 

Studiourile Disney au anunțat recent, prin CEO-ul Robert Chapek, în cadrul unei ședințe ținute de adunarea anuală a acționarilor, că așteptatul lung-metraj „Black Widow', regizat de CateShortland, va fi lansat pe 7 mai în cinematografe. 

Anunțul vine după speculații intense că filmul Marvel se va amâna din nou din cauza pandemiei (cum abia s-a întâmplat cu „F9' sau cu alte câteva pelicule) sau că studiourile Disney vor lansa pelicula pe platforma Disney+. Povestea aventurilor Natashei Romanoff (interpretată de Scarlett Johannson) și a misiunilor supereroinei dintre Războiul civil și Războiul Infinitului va rămâne, deci, la locul său în calendarul lansărilor anului, mai ales că în New York City cinematografele s-au redeschis, iar cele din Los Angeles speră să ia în curând aceeași măsură. 

În aceeași ședință, Robert Chapek a mai precizat:

„Sper că ați avut cu toții ocazia să vedeți cel mai recent titlu al nostru, filmul „Raya and the Last Dragon', pe care l-am lansat săptămâna trecută în cinematografe și care e disponibil și pe platforma Disney+, având o mare audiență. Credem că este important să lăsăm publicul să decidă cum vrea să vadă filmele noastre, în special în timp de pandemie. Suntem foarte încântați de lista pe care am pregătit-o, și mai ales de Black Widow, care va ajunge în cinematografe pe 7 mai'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare