„Triunghiul dragostei” este povestea unei prietenii care are de luptat cu nopti de dragoste si nopti de razboi si a carei supravietuire ajunge sa atarne de un fir de ata.
„Triunghiul dragostei” este povestea unei prietenii care are de luptat cu nopti de dragoste si nopti de razboi si a carei supravietuire ajunge sa atarne de un fir de ata.
Pelicula de fata a fost disecata si asteptata cu sufletul la gura, dupa ce Lindsay Lohan (care trebuia sa joace rolul ce i-a revenit Siennei Miller) declara ca povestea are elemente de lesbianism. Presa a profitat de moment pentru a anunta cu surle si trambite o scena de sex in trei intre personajele principale (de fapt, contine doar o scena de dragoste in care Knightley isi arata un san). Scenarista Sharman Macdonald (mama Kierei Knightley) a negat zvonurile unei astfel de relatii intre cele doua personaje feminine principale si exista sanse ca publicul sa plece dezamagit de la cinematograf, dupa ce va vedea un film despre prietenie si atat.
Cei mai frumosi ani
In 1940, Vera Phillips (Keira Knightley) tine recitaluri nocturne la metroul londonez, inconjurata de britanici de toate varstele si de soldati aflati in permisie. Din randul acestora din urma face parte si William Killick (Cillian Murphy), care incearca constant sa o cucereasca. Fara succes, insa, pentru ca Vera nu si-a uitat nici acum prima iubire: Dylan Thomas (Matthew Rhys), celebrul poet galez cu care a copilarit pe plajele din Tara Galilor. Acum Dylan scrie texte pentru filmuletele de propaganda, bea banii prietenilor prin barurile din zona si le promite fetelor dragoste eterna. Scena in care Vera afla ca Dylan e casatorit si are un copil cu exuberanta Caitlin (Sienna Miller), iar cele doua femei se cunosc rezuma pericolul care planeaza asupra intregului film: „S-ar putea sa te plac”, ii spune Caitlin Verei. „Pe de alta parte, s-ar putea sa nu”.
Cele doua devin prietene, Caitlin fiind dispusa sa uite trecutul, iar Vera se cufunda in bratele lui William Killick si – pentru o vreme – totul e frumos si bine. Pana cand William e trimis pe front, iar Vera, Caitlin si Dylan revin in Tara Galilor, unde relatiile initiale dintre ei se deterioreaza.
Iz de „Remuscare”
Filmul are ceva din „Remuscare” (2007), mai ales cand o tot vezi pe Keira Knightley spunand, pe un ton sfarsit, „Intoarce-te la mine”. Dar tonul general nu e atat de puternic ca al filmului amintit, marele defect al peliculei fiind acela ca nu reuseste sa se decida asupra subiectului. Actiunea penduleaza constant intre traumele razboiului, prietenia dintre doua femei care ar trebui sa fie rivale, o poveste de dragoste trecuta, una esuata din start si una care se tine de un fir de ata. Aceasta nehotarare a scenariului (reflectata in putinul timp acordat fiecarui subiect si permanenta schimbare de planuri) face ca privitorul sa nu se poata atasa emotional de nici unul dintre personajele de pe ecran, desi acestea sunt puternice si bine jucate.
de Monica Popescu