O privire în viața unui legionar roman

Dacă un tânăr devenea legionar, se angaja în slujba Imperiului pentru 25 de ani, uneori cu prețul propriei vieți. În schimb, primea respect și un venit constant, precum și promisiunea aventurii și a gloriei. Aceste aventuri nu erau doar în bătălii. În primele două secole d.Hr., Imperiul Roman era la apogeu și riscul de război relativ scăzut, însă cei 7.500 de kilometri de frontieră ai Imperiului încă trebuiau apărați. Sub Augustus, armata romană număra 300.000 de oameni, așa că era nevoie de legionari chiar și pe timp de pace. Dar nu oricine se putea intra în armată: solicitanții trebuiau să treacă o serie riguroasă de teste care îi eliminau pe cei cu abilități fizice și morale slabe. Cei ce treceau testul primeau o pregătire serioasă și probabil urmau a fi trimiși spre o fortăreață îndepărtată de la granițele Imperiului.

O astfel de fortăreață a fost Vindolanda din nordul Angliei, construită de-a lungul Zidului lui Hadrian. A fost sub stăpânire romană timp de trei secole. În ultimele decenii, au fost efectuate numeroase săpături în acest sit, fiind găsite peste 2.000 de tăblițe din lemn scrise cu cerneală. Erau scrisori primite de acasă, cu întrebări despre bunăstarea soldaților staționați de-a lungul frontierei și de multe ori erau însoțite de tot felul de articole de uz zilnic – îmbrăcăminte, șosete, chiloți etc. Se pare că rudele de acasă nu pierdeau complet legătura cu tinerii legionari.

Iar acești tineri aveau nevoie de mâncare, de multă mâncare: conform înregistrărilor contemporane, un legionar mânca până la un kilogram de pâine pe zi cu multă carne. Și nu venea gratis: un soldat roman câștiga 1.200 de sesterți (aproximativ 900 de euro) pe an, din care se scădea prețul echipamentelor și proviziilor. Deși soldații încercau să pună bani deoparte, pare totuși că deseori se trezeau cheltuind pe mai multe alimente și echipamente. În jurul fortificațiilor, multe orașe mici au prosperat din producerea și vânzarea acestor provizii, administrarea piețelor și distrarea soldaților prin deschiderea de taverne și băi.

Viața soldaților nu era, desigur, numai distracție și jocuri: se antrenau în fiecare zi în cetate, ba mai mult, plecau în ture lungi, în echipament de marș complet, ce cântărea adesea până la 40 de kilograme. În timpul acestor exerciții, legiunea parcurgea până la 30 de kilometri cu viteza de 6-8 km/h – toate în sandale, care erau concepute pentru a fi purtate pe toate tipurile de teren. Soldații ardeau aproximativ 5.500 de calorii într-o astfel de operațiune, așa că trebuie să fi avut cu siguranță fizicul unui atlet.

Deși soldaților li se interzicea să se căsătorească, li se permitea totuși să aibă relații – sau chiar copii – însă aceștia erau recunoscuți oficial abia la sfârșitul celor 25 de ani de serviciu. Până atunci, cuplurile erau „tolerate”, mai mult decât atât, femeile și copiii ocupau adesea un loc separat în cadrul fortificaţiilor. Potrivit legendelor, soldații păstrau și animale de companie – câini și pisici – și ridicau mici altare pentru a se ruga zeilor pentru protecție. Legiunea era, așadar, departe de a fi o mașină de război fără suflet: legionarii erau ființe umane cu dorințe, temeri și relații. Erau atât războinici, cât și părinți, ajungând după un timp să numere zilele rămase din cei 25 de ani de serviciu, pentru ca la finalul lor, să-și agațe uniformele definitiv în cui și să trăiască alături de familiile lor. La fel ca cei mai mulți dintre noi.

Urmăriți duminică, 15 octombrie, ora 22:00, la Viasat History documentarul „Cum trăiau soldații romani?”.

(P) Articol realizat în colaborare cu VIASAT WORLD LIMITED.