Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

O nouă emisiune la Discovery. Când începe „Regele albinelor”

de Andra Stana,

În inima Texasului, „Regele albinelor” Walter Schumacher se află într-o misiune de a salva planeta ajutând albinele, stup după stup – și face asta fără să poarte un costum de protecție! Tehnica sa? El „comunică” cu insectele pentru a evita să fie înțepat.

„Regele albinelor” vine cu zumzet pe Discovery Channel în fiecare vineri

Noua emisiune „Regele albinelor” are premiera pe Discovery Channel vineri, 1 aprilie, la ora 21:00.

Walter și echipa sa de la American Honey Bee Protection Agency salvează stupi din locuri unde albinele nu sunt dorite. Fie că este vorba de o locuință în care au intrat, sau de un stup format într-un copac, Walter transferă familiile de albine acolo unde acestea pot să supraviețuiască și să polenizeze în pace.

Conform lui Walter, una din trei înghițituri de mâncare a fost afectată într-un fel de albine. Fără ele, viața pe care o cunoaștem nu ar mai exista. Pentru salvarea albinelor, însă, e nevoie de bani, iar pentru a avea bani, e nevoie ca Walter să vândă miere.

Salvarea albinelor este o afacere de familie

Nu cu mult timp în urmă, afacerea lui Walter era în plină expansiune. Dar după ce a pierdut totul în pandemie, Walter trebuie să-și reconstruiască afacerea cu miere de la zero, astfel încât să-și poată permite să salveze stupii nedoriți. Alături de fiul său cel mare, Will, și o echipă mică, dar dedicată, Walter are un plan de a transforma vechea fermă de familie în noul lor sediu, de a salva mai multe albine și de a vinde mai multă miere ca niciodată.

„Regele albinelor” aduce publicul în stup în timp ce Walter îi învață pe nou-veniți de ce e nevoie pentru a gestiona în siguranță milioane de albine, iar Will își propune să obțină contracte mari de vânzare a mierii către companii precum restaurante și distilerii.

Toate acestea au loc în timp ce echipa duce la capăt operațiuni dure și periculoase de salvare ale stupilor, în locații de neuitat – de la o canapea plină de mucegai sau un acoperiș de biserică, până la o magazie plină sau un târg renascentist.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Salvarea albinelor este o afacere de familie: în timp ce fiul cel mare al lui Walter, Will, conduce afacerea și încearcă să-și țină tatăl organizat, Walter îi învață pe fiii săi mai mici, Bodhi și Odin, începuturile, iar soția lui Will, Meredith, abordează prima ei salvare.

„Regele albinelor” îi prezintă, de asemenea, pe tehnicianul de albine Jonathan, un veteran militar care caută calmul interior prin salvarea acestora; pe noul angajat, Ramon, care este hotărât să își înfrunte teama de albine pentru a avea grijă de tânăra sa familie; și pe profesionista Sandy, care poate ajunge la albinele furioase din orice locuri și care visează ca într-o zi să vorbească ea însăși cu albinele.

Sursa foto: Discovery

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te