Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Shooting C tin Ticu

“O dată-n viaţă” are ediţie specială de Moş Nicolae

5 December 2013

shooting C-tin TicuDiseară, 5 decembrie, copiii care şi-au curăţat ghetuţele sunt invitaţi în faţa micilor ecrane, pentru că Iuliana Tudor îi va ţine, cu siguranţă, ocupaţi până când Moş Nicolae le va strecura cadourile pregătite pentru ei. La ediţia specială “O dată-n viaţă”, de la ora 21.00, micii telespectatori, dar şi cei mari, au şansa să vadă cum se descurcă pe scenă copiii vedetelor, alături de părinţii lor. Sanda Ladoşi, Adriana Bahmuţeanu şi Ionuţ Iftimoaie concurează, împreună cu copiii lor, la ediţia de Moş Nicolae a emisiunii de la TVR 1.

Susţinătorii invitaţilor Iulianei Tudor sunt Angela Buciu – cea care va face echipă cu Sanda Ladoşi pentru a cânta Maramureşul, Gheorghiţa Nicolae – ajutorul de joi seară al „oltencei' Adrianei Bahmuţeanu, respectiv Margareta Clipa – sprijin de nădejde pentru Ionuţ Iftimoaie, pentru a reprezenta Moldova.

Dacă acompaniamentul aparţine, ca de obicei, aceloraşi „Lăutari' din Chişinău, conduşi de maestrul Nicolae Botgros, dansurile pentru această ediţie poartă semnătura ansamblului de copii „Periniţa' din Otopeni, dar şi a trupei de balet condusă de Ioana Macarie. Ediţia specială O dată-n viaţă mai prilejuieşte telespectatorilor şi o întâlnire cu grupul „Sunetul muzicii', dar şi cu alte vedete populare, care vin să interpreteze duete inedite alături de copiii lor.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare