Homepage  / Televiziune

O concurentă îi cucerește pe lei la „Imperiul leilor”. „Te felicit. Pot să spun că deja ai câștigat”

O concurentă îi cucerește pe lei la „Imperiul leilor”. „Te felicit. Pot să spun că deja ai câștigat”
4

de Andra Stana,

Săptămâna trecută, porțile show-ului destinat antreprenorilor și celor care vor să înțeleagă lumea de business s-au deschis încă o dată. Locul perfect pentru cei care se gândesc la viitor și lucrează deja în prezent, pentru cei care sunt deciși să-i convingă pe investitori că merită o șansă, „Imperiul Leilor”, revine în această seară cu o nouă ediție, pe PRO TV. Iată ce idei de afaceri îi vor cuceri pe Lei.

Ce se întâmplă la Imperiul Leilor – 26 septembrie 2023

Cei opt Lei de la Imperiul leilor vor avea multe întrebări pentru antreprenori și vor analiza fiecare detaliu înainte să decidă dacă vor să facă o finanțare. Cum în joc sunt chiar banii lor, la finalul fiecărui moment în care se va bate palma pentru o afacere, Investitorii și echipele lor specializate vor începe toate verificările de business pentru a certifica informațiile prezentate.

Mircea Căpățînă (Marketing Guru), Cristina Bâtlan (Antreprenor în serie), dr. Wargha Enayati (Doctor în afaceri de bine) și Răzvan Raț (Jucător la profit) și-au ocupat locurile. Dragoș Petrescu (Veteranul Imperiului), Daniel Mischie (Omul de fier al ospitalității), Felix Pătrășcanu (Investitor de cursă lungă) și Dan Șucu (Business Titan) vor continua să se rotească, ca și în primul episod.

„Când văd că la 20 de ani ai început, te felicit”

O tânără antreprenoare care a muncit la visul ei, de la vârsta la care alții se bucurau de anii facultății, va reuși să atragă atenția Leilor și-l va face pe Mircea Căpățînă să-i spună: ”Când văd că la 20 de ani ai început, te felicit. Pot să spun că deja ai câștigat. Ești exact exemplul de la care generații multe au de învățat”. Cu ce idee vine, dar și ce oferte va primi de la Investitori, aflăm în curând.

Imperiul Leilor (ediția 2) (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Tot în această seară, în Imperiu va intra și un concurent din Republica Moldova. Lucrează de la 10 ani și are o motivație puternică: până la 30 de ani vrea să fie milionar. ”Sunt bine, sunt isteț, vreau să intru în scenă”, va declara el înainte de a cere 500.000 de euro de la Lei. Oare are o idee bună și un plan de afaceri coerent? Descoperim în câteva ore.

Leii sunt pregătiți! Antreprenorii sunt gata să-și prezinte planurile. Noul sezon Imperiul Leilor continuă în această seară, de la ora 21.30, pe PRO TV și VOYO.

Cum se înțelege Mircea Căpățînă cu ceilalți investitori de la Imperiul leilor 2023

Mircea Căpățînă, Cofondator & Director de Marketing SmartBill, este unul dintre noii investitori de la „Imperiul leilor”. Recent, Mircea Căpățînă ne-a povestit cum a reacționat atunci când i s-a propus să facă parte din acest proiect, dar și cât de bine se înțelege cu ceilalți Lei.  

Cum ați reacționat atunci când vi s-a propus să fiți parte din acest proiect? 

Sincer, chiar mă gândisem la lucrul ăsta, mi-a sugerat cineva și am zis că ar fi distractiv și după aceea, chiar m-a sunat Marcel și zic: „Bă, nu se poate!” Am ezitat puțin, am stat, m-am gândit și am zis: „da, hai să facem treaba asta, că e ceva foarte mișto.”  

De ce ați ezitat? 

Cred că oricine când aude asta, că trebuie să fii la televizor în fața a milioane de oameni… E o expunere foarte mare și mi se pare că e musai să cântărești genul ăsta de decizie.  

Cum te înțelegi cu veteranii acestui show? 

Eu vorbesc în public des și nu am o problemă cu asta, dar să știi că atunci când i-am văzut pe veterani, așa cum le spui, am avut așa un mic șoc când am văzut cât de bine se descurcă. Adică vorbesc foarte cursiv și știu jocul, dar ne-am înțeles de minune. Acum suntem prieteni cu toții. Îi consider prieteni pe toți.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton