;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Nurgul Yesilcay

Nurgül Yesilçay era dată afară de la orele de chimie

9 October 2015

Nurgül Yesilçay, interpreta rolului Gulseren din serialul Furtună pe Bosfor', difuzat în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Kanal D, este una dintre cele mai titrate actrițe din Turcia.

Nurgul Yesilcay

Pe lângă faptul că are talent la desen și pictură, actrița și-a cultivat în timp gustul pentru lectură, fiind la curent cu cele mai noi apariții editoriale din țara sa.

Crescută într-o familie de profesori, Nurgül a descoperit de mică pasiunea pentru citit. Eu și mulți alți copii din generația mea am descoperit povești și eroi în cărți și ne-am îmbogățit limbajul și exprimarea cu ajutorul lecturii. Când o carte mă captiva, nu o lăsam până nu o terminam. La orele de chimie, profesoara m-a dat afară din clasă de câteva ori pentru că, în loc să scriu formulele chimice de pe tablă, eu citeam romane ascunse în pupitru. Și azi, citesc zilnic măcar câteva pagini – literatură, cărți de istorie sau psihologie', povestește Nurgül.

Actrita a mai precizat că și băiețelul ei, Osman Nejat, în vârstă de 10 ani, este pasionat de benzi desenate și de literatura science fiction.

Pe Nurgül Yesilçay o puteți urmări la Kanal D în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, în serialul Furtună pe Bosfor'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare