Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Nurgül Yeşilçay e pregătită să se întoarcă la actorie. Aflaţi ce rol va juca!

de Redactia Tvmania

După terminarea filmărilor la serialul de epocă “Kösem”, în iunie 2017, Nurgül Yeşilçay a vrut să aibă un an fără proiecte profesionale, în care să se dedice celorlalte pasiuni, dar şi fiului ei în vârstă de 12 ani, Nijat (rezultat în urma mariajului cu actorul Cem Özer). 

 

Nurgül a călătorit, şi-a deschis un magazin cu genţi în Bodrum, s-a apucat de kickboxing şi şi-a făcut câteva proceduri de înfrumuseţare (injecţii cu botox). Acum însă actriţa (care pe 26 martie va împlini 42 de ani) e pregătită să se întoarcă pe platourile de filmare. Ea a acceptat să joace într-un nou proiect realizat de compania Tims, cu care a lucrat şi la “Kösem”.

 

Conform dizifilm.com, noul serial, la care Nurgül va începe filmările la vară, se va numi „Gülperi” şi va spune povestea personajului cu acelaşi nume, o femeie puternică care luptă pentru copiii ei. Producţia va ajunge pe micile ecrane din Turcia în luna septembrie, iar parteneul lui Nurgül va fi, cel mai probabil, actorul şi cântăreţul Mahsun Kırmızıgül, anunţă diziseti.tv. Serialul are la bază filmul dramatic din 1982, „Gülsüm Ana”, cu Fatma Girik în rolul principal.  

 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te