Homepage  / Vedete străine

Momente dramatice pentru Nurgül Yeşilçay! Actrița din „Calea spre iertare” are probleme mari de sănătate!

Momente dramatice pentru Nurgül Yeşilçay! Actrița din „Calea spre iertare” are probleme mari de sănătate!
6

de Redactia Tvmania

Celebra actriță turcoaică Nurgül Yeşilçay și-a speriat familia și fanii după ce, zilele trecute, a leșinat pe scena unui teatru din Istanbul. Incidentul pare cu atât mai îngrijorător cu cât actrița a avut recent și un accident de mașină, ale cărui urmări a încercat să le minimalizeze.

Ce se întâmplă cu Nurgül Yeşilçay? Weekendul trecut, actrița care a împlinit recent 46 de ani a leșinat pe scena teatrului DasDas din Istanbul, chiar la începutul unei piese în care avea rol principal.

Spectacolul a fost oprit imediat după cele întâmplate, iar următoarele reprezentații ale piesei „Bir Barda Bir Gece”, în care Nurgül joacă alături de Afra Saraçoğlu, pe care telespectatorii români o știu din serialul „Surorile”, au fost amânate. 

Potrivit presei locale, explicația oficială pentru leșin ar fi că actrița a avut tensiune mică și are o perioadă plină, obositoare. Pe de altă parte, cele întâmplate capătă o semnificație gravă dacă ținem cont de faptul că, acum câteva săptămâni, Nurgül Yeşilçay a trecut printr-un accident de mașină.

S-a accidentat la filmări

Nefericita întâmplare s-a petrecut pe platourile de filmare ale serialului „Son Nefesime Kadar”, adaptarea turcească a serialului englez „Happy Valley”, despre viața unei polițiste dintr-o localitate de provincie. 

În serialul turcesc, Nurgül Yeşilçay, ca protagonistă, urmărește și se răfuiește cu tot de personaje dubioase. Într-o astfel de secvență, actrița a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, s-a ciocnit cu mașina din față, a încercat să tragă de volan, dar a sfârșit cu capota într-un pom.

Cea care a dat detaliile a fost chiar Nurgül Yeşilçay, citată de presa turcă. Actrița pe care o putem vedea acum la Acasă, în „Calea spre iertare”, a povestit fanilor pe Instagram:

„N-am mai fost pe aici de ceva vreme! M-am chinuit prin spitale pentru că am avut un accident serios cu mașina. Am avut copci la gură și la bărbie. Urmările se mai văd și o să continue ceva vreme. Vă rog să vă puneți centura de siguranță”, le-a comunicat Nurgül fanilor.

A făcut terapie după accidentul auto

Noul serial al lui Nurgül Yeşilçay, „Son Nefesime Kadar”, nu s-a bucurat însă de prea mare succes. De fapt, a fost un eșec, povestea de la FOX Turcia fiind anulată după doar 5 episoade, la finalul lunii martie.

Nu la fel de rapid au dispărut însă complicațiile medicale ale actriței: 

„A fost un accident nefericit, ale cărui urmări refuză să se termine. Nu îmi place să conduc, în mod normal. Dar a trebuit să o fac. M-am panicat când am încercat să apăs frâna. Am lovit și bara, și pomul. Mă duc în continuare la doctor. Nu va fi ceva permament. Dar mergem mai departe cu terapia cu electroșocuri și terapia fizică. O să treacă în trei luni”, a explicat optimistă Nurgül Yeşilçay despre accidentul de acum câteva săptămâni. 

Între timp, din păcate, se pare totuși că actrița nu scapă de problemele medicale.

Nurgül YeşilçayIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton