Homepage  / Filme Online

Nuntă pe bani, a fost lansat trailerul pentru al doilea film al lui Mircea Bravo. Când este premiera

Nuntă pe bani, a fost lansat trailerul pentru al doilea film al lui Mircea Bravo. Când este premiera

de Roxana Mirea,

A fost lansat trailerul pentru filmul românesc „Nuntă pe bani”. La un an distanță de la premiera în cinematografe a filmului său de debut, „Mirciulică”, Mircea Bravo lansează o nouă comedie semnată de regizorul Cristi Ilișuan. 

A fost lansat trailerul pentru Nuntă cu bani 

În săptămâna în care și-a sărbătorit ziua de naștere, Mircea Bravo vine cu un cadou către publicul din România iubitor de cinema, și anume, lansarea trailer-ului pentru filmul „Nuntă pe bani”. 

Presărată cu umor, cu scene romantice și momente provocatoare, comedia regizată de Cristian Ilișuan promite o stare de bine de 90 de minute la cinema pentru întreaga familie, începând cu data de 10 octombrie. 

„În sfârșit putem arăta secvențe din munca noastră de acum un an. Nuntă pe bani a fost filmat în 23 de zile, cu pre-producție de câteva luni, dar post-producția este un proces de durată, mai ales că ne mai sucim în alegerea cadrelor potrivite, trebuie găsită muzica perfectă, iar în cazul nostru a fost compusă special pentru film. Și ne bucurăm că ne ținem de planul nostru inițial, acela de a filma și lansa un lungmetraj pe an”, a declarat Mircea Bravo despre apariția trailer-ului. 

Cine sunt actorii din filmul Nuntă pe bani 

Alături de Mircea Bravo, „Nuntă pe bani” îi are în distribuție pe o serie de actori talentați, printre care îi amintim pe Alexandra Spătărelu, Bob Rădulescu, Dan Chiorean, Adrian Cucu, Elena Ivanca, Bunica din Chinteni, dar vor fi și apariții din zona de online, cum ar fi Ionuț Rusu și Ioana Chisiu. 

„Nuntă pe bani” este produs de Bravo Films, în regia lui Cristian Ilișuan, imaginea e semnată de Andrei Băltărețu, sunetul de Daniel Soare și scenografia de Ana Gabriela Lemnaru. Scenariul aparține echipei creative din care fac parte Cristian Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui, Andrei Vereștiuc și Sergiu Floroaia. 

Biletele au fost puse deja în vânzare pentru cinematografele din toată țara.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton