Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Numere de stand-up, magie, dar și interpretări originale vor fi în marea finală „iUmor”

de Redactia Tvmania

După 11 ediții de audiții și o semifinală, iUmor, cel mai urmărit show de umor din România, a ajuns la marea finală în cadrul căreia 12 concurenți se vor lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro. De-a lungul celui de-al șaptelea sezon, jurații au avut parte de numere foarte amuzante, dar și de momente mai puțin plăcute, care le-au pus Deliei, lui Mihai Bendeac și lui Cheloo răbdarea la încercare. 

Cei 12 concurenți care își dispută marele premiu vor avea numere de stand-up, magie, trap, rap, glume scurte sau mimă cu sunete cu care vor încerca să obțină simpatia juraților. Mukinka, Dan Țuțu, Silviu Gherman, Mario Lopez, George Țintă, Alex Șerban, Trupa HA-RAP, Adrian și Andrei, Eduard și Bianca, Cristian DeNis, Bogdan Călin și Patrik Cottet vor urca vineri, 13 decembrie, pe scena iUmor pentru a câștiga marele premiu. 

Dacă în audiții concurenţii aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația „iUmor”, în finală concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați. Cei care vor obține 3 „Thumbs up”, vor intra la votul publicului. În cadrul finalei iUmor, difuzate pe 13 decembrie, de la 20:00, la Antena 1, telespectatori vor putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin vot prin SMS la 1313 marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

 

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te