Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, la castelul Balmoral din Scoția. Fiul său cel mare, Charles, e cel care a devenit rege și o urmează la tron.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, la castelul Balmoral din Scoția. Fiul său cel mare, Charles, e cel care a devenit rege și o urmează la tron.
Chiar dacă acesta își poate alege un alt nume sub care să domnească, a anunțat deja că va fi regele Charles al III-lea al Marii Britanii, urmând să fie proclamat oficial rege în următoarele 24 de ore după decesul mamei sale. Numirea va avea loc în cadrul Consiliului de Accedere, ce va avea loc la Palatul St. James din Londra. Toți cei prezenți vor purta haine negre, în semn de doliu pentru moartea reginei.
Prima întâlnire a lui Charles în calitate de rege cu prim-ministra şi cabinetul ei va avea loc la orele 15.30. În ziua a patra, a cincea şi a şasea, prinţul Charles va face un tur în Regatul Unit în timpul căruia va asista la mai multe slujbe și se va întâlni cu diverși reprezentanți oficiali care îi vor prezenta condoleanţe.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. Ea a sărbătorit 70 de ani de domnie în iunie 2022, cu ocazia Jubileului de Platină. Ea a devenit regină pe 6 februarie 1952 și a fost încoronată pe 2 iunie 1953.
După ce consiliul de încoronare va atesta că succesiunea la tron a avut loc în mod legal, vor fi făcute o serie de proclamații legate de faptul că țara are un nou rege. Până la înmormântarea reginei, Charles va vizita Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor. Primele sale cuvinte ca monarh vor fi rostite la Palatul St. James.
Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc câteva luni după înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Titlul lui Charles, cel de Prinț de Wales, va trece la Prințul William, dar nu imediat, scrie site-ul britishheritage.com.
Charles deține diverse proprietăți în țara noastră, cea mai cunoscută fiind casa din Viscri, Brașov. Între proprietăţile sale se află și conacul Apafi din Mălâncrav, judeţul Sibiu, alte trei în Valea Zălanului, şi patru în satul Breb, din Maramureş.
Elisabeta și Philip nu au pierdut timpul pentru a produce un moștenitor: Fiul Charles s-a născut în 1948, la un an după nunta lor, iar fiica Anne a venit pe lume în 1950. Elizabeth a mai avut doi copii – pe Andrew și Edward, care s-au născut în 1960 și, respectiv, 1964.
În 1969, ea l-a numit oficial pe Charles succesorul ei, acordându-i titlul de Prinț de Wales. Sute de milioane de oameni au urmărit ceremonia la televizor. În 1981, Charles, în vârstă de 32 de ani pe atunci, s-a căsătorit cu Diana Spencer, în vârstă de 19 ani (cunoscută mai bine sub numele de Prințesa Diana).
CITEȘTE ȘI