Sore Mihalache se numără printre concurenţii din sezonul doi al show-ului „Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1, şi spune că participarea a fost o decizie spontană.
Sore Mihalache se numără printre concurenţii din sezonul doi al show-ului „Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1, şi spune că participarea a fost o decizie spontană.
Pe actriţa şi cântăreaţa care a devenit faimoasă ca membră a trupei „LaLa Band” şi protagonistă în serialul „Pariu cu viaţa” (Pro TV) o veţi putea urmări la concursul de sărituri în apă de la Antena 1 începând din 18 iulie, alături de alte 33 de vedete, dintre care două rezerve. Sore ne-a mărturisit că, în ciuda faptului că nu avea niciun fel de experienţă în domeniul săriturilor, nu a ezitat să accepte provocarea celor de la Antena 1 şi se bucură că a făcut-o (filmările pentru emisiune au luat deja sfârşit).
7 metri, record personal
„Am presimţit încă de la propunere că va fi greu, dar ceva mi-a spus că va fi şi incredibil de frumos şi aşa a fost”, ne-a confirmat ea. „M-am împrietenit cu oameni pe care îi ştiam doar de la televizor, am învăţat că pot să fac sărituri complicate în apă, de unde până să ajung la «Splash», pentru mine, săriturile în apă aveau o singură variantă: în picioare! Sunt mereu în căutare de adrenalină şi cred că am luat o decizie spontană, dar nu-mi pare rău deloc!”.