Serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV a ajuns la sezonul al șaselea. Între repetiții și filmările la sezonul șapte, am stat de vorbă cu Adrian Văncică (alias Celentano) și Toma Cuzin (prietenul lui, Firicel).

Cum ți-ai construit personajul?
Adrian Văncică: Vreau să fie clar de la început că fără situațiile extraordinar de umane imaginate de domnul Mimi Brănescu (scenaristul –n.r.), fără replicile cu atâta miez scrise de el, nimic n-ar fi fost posibil. Primul pas a fost să nu stric ce a vrut el de la personaj, apoi… Nu e ușor să joci un bețiv, e chiar o încercare grea pentru orice actor.