Au trecut deja 27 de ani de la debutul primului film din celebra şi îndrăgita serie „Home Alone”. Iar românii par a avea o afinitate pentru simpatica poveste cinematografică de Sărbători: Pro TV o difuzează în fiecare an, de fiecare dată cu audienţe remarcabile!
Şi, cum nu se poate decembrie fără „Singur acasă”, Pro TV difuzează şi anul acesta filmul cu Macaulay Culkin: pe 9 decembrie, de la 20.30.
Despre „Singur acasă”, o lume întreagă ştie că e filmul care l-a lansat pe Macaulay Culkin, deliciosul puşti blond pentru care, din păcate, peliculele din 1990 şi 1992 („Singur acasă 2”) aveau să rămână momentele de vârf ale unei cariere sabotate mai apoi de alegeri nefericite.
Mulţi ştiu, poate, şi că e cea mai de succes comedie din toate timpurile, cu încasări de aproape 500 de milioane de dolari, iar fanii înrăiţi probabil au auzit şi despre mai puţin cunoscutele „Singur acasă” 3 şi 4 sau despre cele trei jocuri video inspirate de aventurile lui Kevin McAllister, personajul imortalizat de un Culkin tare precoce pentru cei 10 anişori pe care îi avea la debutul primului film.
Intră în culisele filmului „Home Alone”!
Culisele „Singur acasă”, însă, sunt mai puţin cunoscute, dar teribil de interesante.
DESCURCĂREŢ. Kevin (Macaulay Culkin) îşi apără locuinţa de infractori în „Singur acasă” (1990).
Macaulay Culkin, de exemplu, nu era chiar un puşti venit de nicăieri pentru a deveni cel mai faimos copil din lume. El crescuse într-o familie de actori, iar tatăl său, Kit, a devenit apoi mai cunoscut pentru felul abraziv, uneori chiar abuziv în care se purta, ca manageral micului Macaulay.
Copilul a debutat în cinematografie la doar şase ani, iar în 1989, cu un an înainte de „Singur acasă”, a jucat în pelicula „Uncle Buck”, cu John Candy în rolul titular.
În film, Macaulay a jucat tot un ţânc simpatic şi pus pe şotii, iar John Hughes, producătorul şi scenaristul „Singur acasă”, l-a remarcat şi şi-a dat seama că puştiul ar fi perfect pentru proiectul său. Acesta a fost cucerit de „obrăznicia angelică” a lui Macaulay, iar audiţiile pentru rolul lui Kevin McAllister au fost mai mult o formalitate îndeplinită de regizorul Chris Columbus.
Micul Culkin a primit rolul pe când avea doar nouă ani, a câştigat 100.000 de dolari pentru partitura sa, iar când studiourile Fox şi-au dorit o continuare, după succesul enorm al primului film, salariul lui Macaulay a sărit la 5 milioane de dolari şi 5% din profiturilefilmului!
Slobod la gură
Una dintre cele mai mari surprize din jurul „Singur acasă” a fost că Joe Pesci – unul dintre cei mai faimoşi duri de pe marile ecrane, hârşit în pelicule precum „Taurul furios” şi „Băieţi buni”, ale legendarului Martin Scorsese – a acceptat rolul într-o comedie de familie.
Joe Pesci în prima parte a filmului „Home Alone”/„Singur acasă”
Regizorului Chris Columbus nu i-a venit să creadă că Pesci a putut fi convins, iar apoi a avut probleme cu acesta atunci când l-a îndemnat, ca pe restul actorilor, să improvizeze.
Obişnuit cu filmele sale cu mafioţi şi limbajul cel puţin licenţios din acestea, Pesci era cât se poate de „verde” în domeniul peliculelor pentru întreaga familie, aşa că a ajuns cu greu să se abţină de la a… înjura ca la uşa cortului, de faţă cu Macaulay!
În timpul secvenţelor în care micuţul Kevin îl juca pe degete pe banditul jucat în film de Joe Pesci, acesta şi-a dat drumul la gură de mai multe ori, până când regizorul l-a sfătuit să înlocuiască un anumit cuvânt din engleză care începe cu litera F. Cu ce? Cu „fridge” (frigider)!
Din păcate pentru Macaulay…
De la succesul înregistrat cu „Singur acasă” 1 şi 2, cariera lui Macaulay Culkin a luat o turnură cel puţin nefastă. Faima timpurie şi apoi viaţa de adolescent bogat la Hollywood n-au fost blânde cu actorul care are acum 36 de ani.
Culkin a ajuns de mai multe ori la dezintoxicare, pentru abuzul de alcool şi droguri, dar s-a luptat şi cu depresia şi cu lipsa unor roluri consistente. Ultima peliculă de pe marile ecrane cu Macaulay ca protagonist a fost „Terapie de cuplu”, un film din 2007 care a fost desfiinţat de critici.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.