; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Projection du film "Once Upon a Time? in Hollywood" lors du 72ème Festival International du Film de Cannes

Noul film al lui Brad Pitt are stabilită data de lansare

20 June 2021

„Bullet Train', noul film care îl are pe Brad Pitt drept cap de afiș, va fi lansat pe 8 aprilie 2022, informează Variety.

Studiourile Sony au stabilit, în sfârșit, data la care ne vom întâlni cu noua aventură în care joacă Brad Pitt, a anunțat publicația Variety. Regizat de David Leitch, filmul „Bullet Train' este ecranizarea romanului „Maria Beetle', de Kôtarô Isaka, care a fost adaptat pentru ecran de scenaristul Zak Olkewicz. În centrul acțiunii sale se află cinci asasini care se întâlnesc într-un tren de mare viteză în Japonia și își dau seama că misiunile lor sunt legate între ele.

În distribuție, alături de Brad Pitt, îi vom vedea pe Sandra Bullock, Michael Shannon, Aaron Taylor-Johnson, Hiroyuki Sanada, Joey King, Andrew Koji și Brian Tyree Henry. Filmul se află deja în post-producție. Regizorul David Leitch a mai regizat „John Wick', „Atomic Blonde: Agenta sub acoperire', „Deadpool 2' și „Furios și iute: Hobbs & Shaw'.

A fost anunțată și premiera „Oh Hell No'. Jack Black, posibil protagonist

O dată cu premiera pentru „Bullet Train', studiourile Sony au mai anunțat și lansarea comediei „Oh Hell No', un alt proiect pe care mizează mult. Filmul regizat de Kitao Sakurai va avea premiera pe 1 iulie 2022. Deocamdată, Jack Black este în negocieri pentru rolul principal din film, unde ar urma să apară alături de Ice Cube. Jack Black ar urma să joace rolul unui tip pe nume Sherman, care se îndrăgostește lulea de mama lui Will (Ice Cube).

Scot Armstrong, Tracy Oliver, Jessica Gao și Rodney Rothman vor scrie scenariul, iar Jack Black va fi și producător, alături de Matt Tolmach și Roz Music.

Sursa foto: Hepta

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare