Limitele personale, spațiul public și memoria se numără printre subiectele sondate în programele tematice ale uneia dintre cele mai așteptate ediții. Premiate în marile festivaluri sau prezentate în prestigioase spații de artă contemporană, intrigante și atipice, filmele care sfidează barierele convenționalului propun modalități alternative de raportare asupra realității.
Sub umbrela tematică Caught in the Frame, programul special Quinzaine des Réalisateurs – devenit deja tradiție pentru publicul BIEFF, revine în acest an cu cinci scurtmetraje prezentate inițial în celebra secțiune paralelă a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Firul roșu al acestei selecții este unul al cadrelor – sociale, geografice, politice și personale. Distrugând monștri, evadând din muzee, protestând, sau observând, protagoniștii filmelor învață cum să-și accepte sau depășească propria condiție.
După succesul primelor ediții, numărul titlurilor prezentate în programul Golden Shorts: Best Films in Major Festivals, una dintre cele mai populare secțiuni ale festivalului, se dublează în acest an. Selecția de scurtmetraje va depăși așteptările publicului, aducând pentru prima dată în România abordări surprinzătoare premiate la festivalurile de la Cannes, Berlinale, Locarno, Rotterdam, Sarajevo, Tampere și Clermont-Ferrand.
Un promotor al libertății totale de exprimare artistică, COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ – organizată discursiv în cinci teme curatoriale, relevante pentru societatea contemporană – reevaluează conexiunile noastre cu lumea înconjurătoare, de la anxietățile pe care le împărțim în spațiul urban la conceptele de apartenență și casă în ziua de astăzi, până la raportul între obligație și plăcere în contextele profesionale. Morgan Pokee, unul din selecționerii Quinzaine des Realisateurs, Florian Weghorn, programme manager Berlinale Talents și Ioana Dragomirescu, programatorul cinema-ului Elvire Popesco al Institutului Francez, vor desemna câștigătorii competiției după ce vor analiza cele 25 de scurtmetraje din programele: Labor of Love / Labor or Love, Longing and Belonging, Public Space and Urban Anxieties, The Human Flow: Home in the Age of Displacement, Healing Voices: Remembrance and Reenactment.
The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin
La granița dintre cinema și arta vizuală, cele cinci titluri prezentare sub umbrela Labor of Love / Labor or Love invită publicul la introspecție și dezbatere asupra rolului pe care îl ocupă munca în existența omului și a comunităților sociale. Surpriza programului, The Glorious Acceptance of Nicolas Chauvin este un delir cinematografic, în care granițele dintre prezent și trecut se dizolvă. Filmul a fost premiat în 2018 la Locarno, în secțiunea Signs of Life, iar la BIEFF va fi proiectat în prezența regizorului Benjamin Crotty, cu sprijinul Institutului Francez.
The Remembered
Munca artistică este de asemenea explorată în The Remembered Film. Pornind de la premisa că perspectiva pe care o avem asupra istoriei este puternic influențată de ficțiune, Isabelle Tollenaere, invitată la această ediție, și-a propus să testeze percepția tinerilor asupra războiului. Îmbrăcați în uniforme de armată, în filmul pe care îl semnează, subiecții mărturisesc fapte îngrozitoare pe care pretind că le-au comis pe front, demonstrând faptul că memoria lor istorică este marcată de filmele pe care le-au urmărit.
Holy Tremor
Holy Tremor analizează măsura în care suntem dispuși să ne adaptăm în orice condiții, pentru a ne asigura ascensiunea în carieră. Un documentar muzical ce examinează manifestările spirituale în plan social, filmul urmărește un grup de tineri care își câștigă existența interpretând cântece bisericești în sânul comunității evanghelice din Brazilia. Inclus în 2018 în competiția de scurtmetraj a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, scurtmetrajul poartă semnătura artiștilor Barbara Wagner și Benjamin De Burca, cei care au reprezentat anul acesta Brazilia la Bienala de Artă de la Veneția.
Eight Images From the Life of Nastya Sokolova
Este activitatea noastră cu adevărat importantă pentru noi sau pentru cei din jur, sau reprezintă un simplu rol pe care îl jucăm pentru a dobândi un oarecare confort financiar? Teama de a nu rămâne în afara sistemului este răspunsul în Eight Images From The Life Of Nastya Sokolova. O confruntare frontală cu realitatea pieței muncii, filmul realizat de Alina Kotova și Vladlena Sandu evocă situația sutelor de mii de tineri absolvenți ruși, nevoiți să se dedice unor posturi pentru care sunt supracalificați. Povestea premiată în 2018 la Ji.hlava și inclusă în selecția Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam surprinde diferite ipostaze din viața profesională a protagonistei pe care teama de șomaj o împinge în calea compromisurilor.