Prin prisma meserie sale, vremea și vremurile sunt o constantă în viața jurnalistei Nora Dincă. După 17 ani petrecuți la Realitatea TV, a sosit momentul pentru o nouă provocare: emisiunea „A venit vremea” de la Euronews România. Un altfel de format care aduce în prim-plan modificările climaterice prin care planeta noastră trece…
În fiecare sâmbătă, de la 11.30, în emisiunea sa de la EuroNews România, Nora Dincă are doi invitați: un meteorolog de la ANM şi un antreprenor.
Dincolo de televiziune, jurnalista este și o mămă dedicată fiului său, Luca. Absolventă a Facultății de Arte-Actorie, din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, Nora Dincă și-a făcut o carieră în televiziune. Iar fiul său și al lui Petre Cătălin Fumuru, actor și el la bază, a decis să le calce pe urme.
Mai multe detalii aflăm din cele ce urmează!
Cum ai ajuns să te implici în acest nou proiect, „A venit vremea!” la Euronews România?
Am aflat că își doresc să facă o emisiune green, informativ-educativă, și deși televiziunea nu mai exista în planurile mele de viitor, mi-a părut un proiect atât de necesar (și pentru care aveam 13 ani de experiență), încât mi-am trecut peste toate frânele și comoditățile, m-am înscris la concurs, l-am dat, l-am luat.
Dincolo de toate, însă, cred că motivul primordial pentru care ne-am ales unii pe alții (ei pe mine și eu pe ei) a fost credibilitatea.
Ce feedback ai primit până acum?
Copleșitor de cald și generos. Cumva, mă așteptam ca telespectatorii mei vechi să se bucure de revedere – mulți dintre ei mi-au tot scris de-a lungul anilor să mă întrebe când și unde mai apar, de ce nu mai apar, iar această neuitare îmi părea oricum o imensă și nesperată vreodată răsplată pentru munca mea de 17 ani în televiziune. Dar atâtea gânduri bune, încurajări, încredere nu mi-aș fi putut nici măcar imagina.
O mare surpriză, ba chiar o premieră, a venit și din partea echipei de la Euronews România. Nici nu credeam că există așa ceva într-o televiziune: ca proaspăt venit, să primești atâta susținere și încurajări la tot pasul.
Dintre subiectele prezentate și documentate de până acum, care te-a marcat cel mai tare?
Toată agresiunea omului asupra mediului îmi rupe sufletul și mă revoltă, de când am devenit conștientă de ea, de vreo 15 ani. De 15 ani, trăiesc cu această nefericită luciditate.
Cel mai mult mă marchează distrugerile iremediabile.
Multe dintre speciile înscrise pe ”Lista Roșie” a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii sunt pe cale de dispariție din cauza acțiunilor directe ale oamenilor: braconajul și distrugerea habitatelor pentru extinderea așezărilor umane. Deci ar exista speranță pentru ele, dacă ne oprim din a le face rău.
Dar ursul polar, de exemplu, nu va mai putea fi salvat, chiar dacă am reuși să ne oprim cu încălzirea globală la 2,4 grade Celsius peste media din era preindustrială.
Se discută deja, printre specialiștii de mediu, scenarii de eutanasiere a ultimilor urși polari, pentru a nu-i lăsa să moară în agonie, de foame – ca un ultim și foarte tardiv gest de milostenie. S-ar întâmpla peste vreo 70 de ani, dar se ia asta în calcul.
O altă știre care m-a marcat teribil a fost cea cu elefanții africani cărora nu le mai cresc colți la maturitate – un procent uriaș, 98%.
Cumva, elefanții au înțeles că asta îi decimează și au eliminat din gena lor pericolul, asigurându-și astfel supraviețuirea.
„Bine, mă, nu mai facem colți! N-o să ne mai luptăm pentru teritorii, pentru împerechere, vedem noi cum ne descurcăm fără ei. Acum, ne lăsați să trăim?”
Fantastic. Fantastic de trist.
Și de ce toate astea? Din cauza lăcomiei (in)umane.
Cum este posibil ca omenirea, aflată în vârful lanțului trofic de pe planeta aceasta și capabilă să creeze muzica, și poezia, și atâtea minunății de construcții, descoperiri și idei grandioase, omenirea capabilă să ajungă până la Lună, omenirea în cuprinsul căreia se află amuțitoare exemple de forță interioară, de voință ce sfidează orice limite, cum e posibil ca omenirea asta să fie atât de oarbă și inconștientă la aspecte care țin de chiar supraviețuirea ei în cele din urmă? Nu voi înțelege vreodată.
Trăim pe, probabil, cea mai frumoasă planetă din Univers. Planeta asta frumoasă e acasa noastră. Acasa Pământ. Dincolo de orice proprietăți deținem, pentru care trudim din greu și pe care le-am putea schimba oricând pe parcursul vieții, planeta asta ne este singura acasă posibilă din Univers. Cred că, oricât vom explora Cosmosul, e foarte puțin probabil să descoperim o planetă care să ne ofere un habitat la fel de desăvârșit.
Cât de dependentă ești tu de prognoza meteo? Dincolo de faptul că aceasta a fost „obiectul muncii” tale mai bine de 15 ani?
14 ani de meteo și emisiune despre vreme, 3 de știri și matinale despre vremuri.
„Sunt lacomă la frumusețe”
Răspunsul cel mai concis la această întrebare este: nu am avut niciodată umbrelă. (râde)
Cu ce anotimp te identifici cel mai bine?
Habar n-am. Toate anotimpurile îmi plac, fiecare are poezia lui. Nu mi-ar plăcea să trăiesc doar într-unul anume. Mă identific cu toate. Sunt lacomă la frumusețe, da.
Ce îți place să faci dincolo de micul ecran?
Mă implic cu tot sufletul în familia Magic (n.r. Asociația Magic), alături de oamenii excepționali de acolo, pentru sprijinirea copiilor cu diagnostice grave.
Ce mă face fericită e microuniversul meu, laboratorul meu de frumusețe, în care mă retrag să-mi încarc bateriile secate de greul și urâtul lumii. E „mobilat” boem: cu poezie, muzică, dans, teatru, filme, fotografii, mare, natură, animăluțe, o mânuță de prieteni și familia mea.
Și cum te descurci din postura de mamă a unui adult tânăr? Băiatul tău are deja 19 ani, dacă nu greșesc.
21, în curând. Încă învăț. E un roller-coaster, ca viața toată – greu și frumos tare, deopotrivă.
Ne iubim până la infinit și-napoi și știm asta unul despre altul. Iar asta e tot ce contează.
Luca ți-a călcat pe urme, este student la Actorie. Și tatăl lui, Petre Cătălin Fumuru, este tot actor, la bază. Ce alte lucruri a mai moștenit de la tine? Cât de mult te regăsești în el?
Are din amândoi, și bune, și rele. Dar este cu mult, mult mai bun, și mai talentat, și mai deștept, pe alocuri și mai înțelept, decât eram noi la vârsta lui.
Revenind la micul ecran, ce alte producții te țin în fața lui?
Îmi rămâne puțin spre deloc timp să mă uit la televizor. Iar când totuși o fac, mă uit la filme, pe care de obicei mi le aleg singură.
Există totuși trei producții TV de care nu mă dezlipesc când reușesc să mă așez: „România, te iubesc!” și „Vocea României” de la Pro TV și, mai nou, „Cult”, de la Euronews România.
Și, bineînțeles, de două săptămâni încoace, duminica, nu ratez reluarea „A venit vremea” (râde). Dar asta nu se pune, e subiectivă.
Și, dacă ar fi să scrii scenariul unui serial TV, ce titlu i-ai da? Și care ar fi intriga lui?
Uite, asta e ceva la care nu m-am gândit vreodată și totuși, ciudat lucru, răspunsul mi-a venit de parcă l-aș fi avut în cap de-o viață: s-ar numi „Pe sârmă” și ar fi despre pericolele teribile la care sunt expuși copiii, adolescenții, tinerii acestor vremuri.