Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Nominalizări Oscar 2012: „Hugo” şi „Artistul” fac istorie la Oscar

de Redactia Tvmania

Nominalizările la gala Oscarurilor au fost anunţate pe 24 ianuarie, de preşedintele Academiei Americane de Film, Tom Sherak, şi de actriţa Jennifer Lawrence. Favoriţii celor 24 de categorii sunt peliculele „Hugo” (cu 11 nominalizări) şi „Artistul” (foto, cu 10 nominalizări).

A 84-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar – care va onora filmele anului trecut – va fi prezentată de Billy Crystal, iar pe scena galei vor urca favoriţii de la Globurile de Aur: George Clooney (nominalizat şi pentru „Descendenţii”, şi pentru contribuţia la scenariul „Zilei trădătorilor”), Meryl Streep (ajunsă la a 17-a nominalizare!) şi actorii din „Artistul”. Acesta din urmă este al cincilea film mut/semimut nominalizat la Oscar în cei 83 de ani de gală şi face istorie alături de „Hugo”, al patrulea film 3D nominalizat până acum.

Surprizele listei au fost destule, dar nu toate plăcute: ne bucurăm pentru recunoaşterea primită de retrasul Terrence Malick („Copacul vieţii” e nominalizat la „cel mai bun film”, pentru regie şi pentru imagine), pentru prezenţa la „cel mai bun actor” a lui Gary Oldman (cu „Un spion care ştia prea multe”), pentru faptul că „Domnişoare de onoare” nu a fost ignorat (Melissa McCarthy şi scenariul au nominalizări) şi pentru Woody Allen, care n-a mai fost nominalizat ca regizor de 17 ani!

La puncte minus, trebuie menţionat că Tilda Swinton lipseşte din lista celor mai bune actriţe, fiind preferată tinerica Rooney Mara; şi Leonardo DiCaprio a fost ignorat, deşi rolul său susţinea întregul film al lui Eastwood; unde e Michael Fassbender, cu „Shame”?

Mai jos, citiţi lista principalelor categorii de nominalizaţi la Oscar.

CEL MAI BUN FILM

„Calul de luptă”

„Artistul”

„Hugo”

„Descendenţii”

„Moneyball: Arta de a învinge”

„Extremely Loud & Incredibly Close”

„Copacul vieţii”

„Miezul nopţii în Paris”

„Culoarea sentimentelor”

 

CEL MAI BUN REGIZOR

Michel Hazanivicus, „Artistul”

Alexander Payne, „Descendenţii”

Martin Scorsese, „Hugo”

Woody Allen, „Miezul nopţii în Paris”

Terrence Malick, „Copacul vieţii”

 

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL PRINCIPAL

Glenn Close, „Albert Nobbs”

Rooney Mara, „Fata cu un dragon tatuat”

Viola Davis, „Culoarea sentimentelor”

Meryl Streep, „The Iron Lady”

Michelle Williams, „O săptămână cu Marilyn”

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL

Demian Bichir, „A Better Life”

George Clooney, „Descendenţii”

Jean Dujardin, „Artistul”

Gary Oldman, „Un spion care ştia prea multe”

Brad Pitt, „Moneyball: Arta de a învinge”

 

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎN ROL SECUNDAR

Bérénice Bejo, „Artistul”

Octavia Spencer, „Culoarea sentimentelor”

Jessica Chastain, „Culoarea sentimentelor”

Melissa McCarthy, „Domnişoare de onoare”

Janet McTeer, „Albert Nobbs”

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR

Kenneth Branagh, „O săptămână cu Marilyn”

Jonah Hill, „Moneyball: Arta de a învinge”

Nick Nolte, „Războinicul”

Christopher Plummer, „Beginners”

Max von Sydow, „Extremely Loud & Incredibly Close”

 

CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL

Michel Hazanivicius, „Artistul”

Kristen Wiig şi Annie Mumulo, „Domnişoare de onoare”

Woody Allen, „Miezul nopţii în Paris”

J.C. Chandor, „Panică pe Wall Street”

Asghar Farhadi, „Nader şi Simin: O despărţire”

 

CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT

Alexander Payne, Nat Faxon şi Jim Rash, „Descendenţii”

John Logan, „Hugo”

George Clooney, Beau Willimon şi Grant Heslov, „Ziua trădătorilor”

Steven Zaillian, Aaron Sorkin şi Stan Chervin, „Moneyball: Arta de a învinge”

Bridget O’Connor şi Peter Straughan, „Un spion care ştia prea multe”

 

CEL MAI BUN FILM DE ANIMAŢIE

„A Cat in Paris”

„Chico & Rita”

„Kung Fu Panda 2”

„Motanul Încălţat”

„Rango”

 

CEL MAI BUN FILM STRĂIN

„Bullhead” (Belgia)

„Footnote” (Israel)

„In Darkness” (Polonia)

„Monsier Lazhar” (Canada)

„Nader şi Simin: O despărţire” (Iran)

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te