; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Prietena mea geniala 1

Noi detalii despre serialul „Prietena mea genială”, care începe astăzi, la Prima TV

05 March 2021

De vineri, 5 martie, Prima programează serialul „Prietena mea genială', „Lamica geniale' (2018), adaptarea pentru televiziune a seriei de romane semnate de misterioasa italiancă Elena Ferrante.

 

Cele patru romane – „Prietena mea genială', „Povestea noului nume', „Cei care pleacă şi cei ce rămân', „Povestea fetiței pierdute' – care alcătuiesc „Tetralogia Napolitană' au fost traduse în 42 de limbi și vândute în milioane de exemplare. Fiecare volum a devenit sursa de inspirație pentru un sezon, serialul, o coproducție între HBO și canalul italian Rai, ajungând acum la al treilea sezon, a cărui premieră încă nu a avut loc. Scenariul a fost scris la două mâini, de către Francesco Piccolo („Habemus papam') și Laura Paolucci („Gomorra'), care-au lucrat, via mail, cu Elena Ferrante. „Este exclus să lucrez în viitor pentru cinema sau televiziune, job-ul meu nu e acela de scenarist. Nu am niciun fel de competență în domeniul ăsta. Eu doar am discutat pe textele scrise deja și am făcut câteva sugestii', a declarat Ferrante pentru The Hollywood Reporter. Filmările au avut loc în orașul Caserta, din sudul Italiei, și la Napoli. Producția este una impresionantă, s-a filmat într-un studiou uriaș unde au fost construite: cartierul în care se derulează povestea, cinci interioare, o biserică și tunelul în care cele două fete își fac curaj să plece prima oară de acasă.

 

Cine sunt protatognistele

În primul sezon, care adaptează primul volum, le vom descoperi pe Elena și Lila aflate la vârsta copilăriei și adolescenței, în Napoli, prin anii 50 – 60. Dar pentru că romanele Elenei Ferrante se întind pe mai multe decenii – urmărindu-le pe fete de la 7 la 70 de ani – cele două personaje vor fi jucate de-a lungul serialului de câte patru actrițe diferite, câte una pentru fiecare perioadă a vieții (copilărie, adolescență, maturitate, bătrânețe). În sezonul 1, Elisa Del Genia și Ludovica Nasti vor juca fetițele, iar Margherita Mazzuco și Gaia Girace vor fi adolescentele Elena și Lila. Cele două perechi de actrițe au fost selectate din peste 9000 de candidați, scrie Vogue.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare