Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema / Vedete străine

Noi detalii despre așteptatul „Furiosa”. Când va avea premiera noul „Mad Max”

de Andreea Hentea,

După vestea că filmările la îndelung așteptatul „Furiosa” au început, noi detalii despre acțiune, distribuție și data premierei au ieșit la iveală. Prequel al oscarizatului „Mad Max: Drumul furiei” (2015), „Furiosa”, cu Anya Taylor-Joy, va fi, se pare, unul dintre cele mai ambițioase proiecte filmate în prezent. Pentru premieră mai avem însă de așteptat până în 2024, scrie filmstories.co.uk.

În 2015, filmul „Mad Max: Drumul furiei” / „Mad Max: Fury Road”, regizat de veteranul George Miller (77 de ani), uimea prin amploarea și extravaganța sa, reprezentând un cu totul alt gen de spectacol decât filmele de acțiune împănate cu efecte CGI care abundă azi pe ecrane. În 2016, filmul a fost nominalizat la Oscar la zece categorii, câștigând șase statuete (inclusiv cele pentru montaj, scenografie și costume).

Australia, locul unde se va filma filmul Furiosa e în pregătiri. / Mad Max Furiosa Set, foto: Profimedia

Ce vom vedea în „Furiosa”

Noul film „Furiosa”, derivat din „Mad Max: Drumul furiei” și regizat tot de australianul George Miller, o are în centru pe Imperator Furiosa, eroină jucată de Charlize Theron în filmul anterior. Acțiunea din „Furiosa” are loc înainte de cea din „Mad Max: Drumul furiei”, iar eroina, prezentată într-o ipostază mai tânără, este jucată de Anya Taylor-Joy (care a împlinit 26 de ani în aprilie).

Deși informațiile despre film sunt ținute secrete, s-a aflat că acțiunea, în linii mari, ar fi aceasta: „În timp ce lumea se prăbușește, tânăra Furiosa este smulsă din locul în care a crescut și cade în mâinile unei hoarde de motocicliști condusă de brutalul Dementus.

Străbătând pustiul, ei dau peste Citadela condusă de Immortan Joe. În timp ce acesta și Dementus se luptă pentru putere, Furiosa trebuie să supraviețuiască multor încercări și să pună la cale o evadare fără cusur pentru a-și găsi, apoi, drumul spre casă.

Pregătirile pentru așteptatul film „Furiosa” au durat foarte mult, dar acum totul a demarat, în sfârșit. Filmările au debutat la începutul lunii iunie, producția este în plină desfășurare și se aude că va fi una dintre cele mai grandioase pelicule filmate în Australia.

Regizorul George Miller a spus despre această nouă poveste că „face parte dintr-o saga care se va desfășura pe o perioadă de cincisprezece ani și că va fi diferită de acțiunea din filmul precedent, care a fost plasată într-un interval de trei zile”.

Echipa de la „Mad Max: Drumul furiei” s-a regrupat

Experimentatul regizor George Miller a scris și scenariul filmului „Furiosa”, împreună cu Nick Lathouris, co-scenaristul său de la „Mad Max: Drumul furiei”. Lângă regizor a revenit, ca producător, și Doug Mitchell, vechiul său colaborator.

George Miller a dezvăluit, de asemenea, că el și compozitorul Tom Holkenborg, alias „Junkie XL”, vor lucra din nou împreună, la partitura filmului „Furiosa”. Muzica lui Holkenborg a fost una dintre componentele cele mai reușite ale filmului „Mad Max: Drumul furiei”.

CHARLIZE THERON – Imperator Furiosa în Mad Max: Fury Road / foto: Profimedia

Regizorul urma să reia, de asemenea, colaborarea cu celebrul operator John Seale (nominalizat la Oscar pentru imaginea filmelor „Martorul”, „Rain Man”, „Cold Mountain” și „Mad Max: Drumul furiei” și recompensat cu statueta, în 1997, pentru „Pacientul englez”).

În 2020 s-a scris că John Seale se va pensiona parțial, dar că va continua să lucreze alături de George Miller la „Furiosa”. Seale declarase atunci pentru New York Times: „Dacă mă sună oricine, sunt pensionar. Dacă mă sună George, vom lua prânzul împreună”.

Șapte ani mai târziu, George Miller l-a solicitat, mai ales că John Seale a semnat și imaginea exuberantului „3000 de ani de dorință” / „Three Thousand Years of Longing” (2022), cu Tilda Swinton și Idris Elba. Acesta a fost prezentat recent, în premieră mondială, la Festivalul de la Cannes, unde a fost foarte apreciat. Totuși, aceeași postare a lui Chris Hemsworth a dezvăluit că imaginea filmului „Furiosa” va fi semnată de Simon Duggan („Marele Gatsby”, „Fără armă în linia întâi”).

Și designerul de costume Jenny Beavan a revenit în echipa filmului „Furiosa”. Jenny Beavan a fost recompensată cu trei premii Oscar (pentru „Cameră cu priveliște” în 1987, pentru „Mad Max: Drumul furiei” în 2016 și pentru „Cruella” în 2022). Aceasta a declarat în Variety că Anya Taylor-Joy spera să se radă în cap pentru acest rol, la fel cum a făcut Charlize Theron pentru filmul anterior. Beavan a mai spus: „Ea își dorește acest lucru, dar George nu vrea. Deci nu știu dacă se va întâmpla sau nu”.

Filmul „Furiosa” va fi produs de compania lui George Miller, Kennedy Miller Mitchell, cu sediul în Australia, împreună cu studiourile Warner Bros. Așteptata premieră este programată pentru 24 mai 2024.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te