Pe 26 martie, cel mai longeviv serial difuzat la noi de o televiziune împlineşte 39 de ani. Producţia „Tânăr şi neliniştit” a debutat pe micile ecrane americane în 1973, la postul NBC, iar la noi e difuzat de Pro TV încă de la lansarea sa, în 1995.
În decembrie ’95 începea să emită postul Pro TV şi o dată cu el debuta şi serialul „Tânăr şi neliniştit” („The Young and the Restless”). În cei 16 ani de difuzare, producţia şi-a câştigat o mulţime de fani fideli, având audienţe medii constante de 3 puncte (asta la ora 16.00), şi situându-se astfel, tot timpul, ca performanţă, printre locurile fruntaşe în topul serialelor difuzate la noi.
Motivul? Intrigi, poveşti de dragoste, drame şi răzbunări, personaje interesante – toate într-o poveste care se petrece în oraşul Genoa City. Chiar dacă serialul nu a fost difuzat de Pro TV de la primul episod, ci din sezoanele filmate în 1997, telespectatorii români au prins repede gustul acţiunii devenind fani ai familiilor Newman, Abbott, Baldwin, Winters sau Chancellor. În prezent, Pro TV a ajuns cu difuzarea la episoade filmate în 2007.
Pentru că audienţele sunt, în continuare, foarte bune şi la americani, NBC a reînnoit contractul cu producătorii „Tânăr şi neliniştit” până în 2014.
Prin ce aventuri mai trec personajele:
[imagebrowser id=622]
Citește și:
Ce noutăți aduce serialul „Tânăr şi neliniştit”
Ce ne mai pregăteşte „Tânăr şi neliniştit”
Nikki revine în “Tânăr şi neliniştit”!
Katherine din “Tânăr şi neliniştit” își scrie memoriile
Nikki se joacă de-a „Tânăr şi neliniştit”