Homepage  / Știri / Televiziune

Nicoleta și Iuliana Luciu s-au retras din cursa „Asia Express”, de la Antena 1

Nicoleta și Iuliana Luciu s-au retras din cursa „Asia Express”, de la Antena 1

de Redactia Tvmania

Potrivit unui comunicat de presă transmis de postul Antena 1, din motive independente de voința lor, Nicoleta și Iuliana Luciu, prima echipă de vedete confirmate în emisiunea „Asia Express”, au fost nevoite să se retragă.  Vedetele care le vor înlocui pe surorile Luciu sunt Raluka și Ana Baniciu. Cele două au acceptat provocarea și vor face echipă într-o emisiune care le va testa timp de o lună.

Cele două consider amisiunea „Asia Express” provocarea prin intermediul căruia vor să ,,își afle limitele”, fiind convinse că această experiență le va pune față în față cu situații imprevizibile și unice. Mai mult decât atât, cele două declară că aventura la care s-au înscris este doar o altă modalitate de a lega și mai mult prietenia dintre ele.

Perechea fetelor este unită de pasiunea pentru muzică, dar și de spiritul competitiv. Raluka și Ana sunt firi sportive, curajoase și consideră că acesta este principalul lor atu în fața competiției:

 ,,Facem sport de foarte mult timp și suntem bătăioase, cred că vom reuși să ajungem unde vrem.”, afirmă cele două. Ana consideră că are coechipierul perfect și nu își pune prea multe semne de întrebare: ,,Ne completăm foarte bine, iar această alăturare este de bun augur!”.

În ceea ce privește fobiile, Raluka și Ana au fost rezervate în declarații: ,,nu vrem să vă dăm de gândit!”, spun concurentele cu zâmbetul pe buze. Cu toate acestea, recunosc că nu s-ar simți confortabil în prezența  șobolanilor, gândacilor sau a tarantulelor și vor încerca cu orice preț să evite ciudățeniile culinare: ,,Chiar nu vreau să mănânc sau să beau lucruri neobișnuite!”, a declarat Raluka. Nici limita de un dolar pe zi nu le îngrijorează pe cele două, convinse fiind că se vor adapta în funcție de circumstanțe: ,,Nu e ca și cum am crescut toată viața cu bani. Putem să le cântăm oamenilor și să facem bani din muzică. Sau putem să spălăm vase. Oricum, eu zic că o să ne descurcăm.”. Vor să se distreze, dar și să câștige, de aceea vor pleca la drum cu o strategie comună, ce le-ar putea ajuta în cursa imprevizibilă a  celei mai solicitante emisiuni.                 

Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Asia Express va începe la Antenă 1 în primăvara anului 2018. 

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton