Nicoleta a s-a relaxat în Cipru alături de soţul ei, Zsolt Csergo, şi de cei patru copii, dar şi de două bone şi mulţi prieteni. Finalul vacanţei, însă, nu a fost unul fericit pentru ea.
“Într-o seară am fost la parcul de cămile, iar cămila pe care mă urcasem eu s-a speriat din cauza unui zgomot puternic. Am încercat să mă ţin, dar nu am reuşit şi am căzut. Nu puteam să respir, am ajuns la Urgenţă, unde am rămas internată, am făcut multe analize, radiografii, pentru că mi-am rupt mâna şi mi-am fracturat patru coaste. Bine că nu a fost mai rău”, a povestit Nicoleta.
“Sâmbătă noaptea am aterizat înapoi la Bucureşti, copiii au plecat direct la Miercurea Ciuc, iar eu am venit la Buftea să prezint «Bingo România». Va trebui să port ghips două săptămâni şi să nu fac efort, să nu dansez timp de o lună, ca să îmi protejez coastele. Şi emisiunea viitoare voi prezenta cu mâna în ghips”, a adăugat ea.