Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Nicoleta Luciu, mândră de cei patru copii. Ce program au cei mici la Miercurea Ciuc

de Andra Stana,

Nicoleta Luciu este o mămică mândră. Fosta vedetă tv, acum în vârstă de 41 de ani, are patru copii alături de soțul ei, Zsolt Csergo. De curând, Luciu a povestit ce program plin de activități au Zsolt și tripleții Karol, Kim și Kevin.

Nicoleta Luciu este mândră de Zsolt și Karol, Kim și Kevin

De când s-a mutat alături de soțul său și de cei patru copii ai lor la Miercurea Ciuc, Nicoleta Luciu a ieșit din lumina reflectoarelor. În urma acestei decizii, Luciu a fost nevoită să renunțe la proiectele din televiziune.

Mai mult, fosta co-prezentatoare de la „Vocea României” nu a mai postat imagini cu cei patru copii pe rețelele de socializare. În schimb, preferă să se axeze pe educația lor.

Nicoleta Luciu are ajutor de nădejde atunci când vine la București pentru procedurile de înfrumusețare. Vedeta este ajutată de bonă, dar și de soț, care este foarte implicat în creșterea celor patru copii și nicio decizie nu se ia fără acordul lui, scrie libertatea.ro.

„E soțul acasă și bona. El se implică în primul rând. Nu se ia nicio decizie fără acordul lui, până nu ne confruntăm și supunem la vot. Acum, copiii sunt mari, nu putem lua numai noi hotărârea, facem ca ei, mai ales dacă au rezultate bune la școală și-și fac temele”, a declarat vedeta pentru Playtech.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Copiii Nicoletei Luciu, departe de tehnologie

Pentru copiii săi, Nicoleta Luciu își dorește o copilărie frumoasă și, de aceea, îi ține departe de tehnologie. Fie că vorbim aici de calculator, telefon sau tabletă. Tocmai în acest context, cei patru copii ai ei sunt înscriși la o mulțime de activități. Astfel, ei nu au timp să se plictisească la Miercurea Ciuc.

„Cel mare are 13 ani și e clasa a VIII-a. Acum din vorbe și din fapte trebuie să înțeleagă. Dacă nu fac ce trebuie, le tai de unde îi doare cel mai tare, din plăcerile pe care le au. Că nu ai ce să le faci. Aici copiii cresc ca pe vremea noastră, au o copilărie asemănătoare. Fac sport, limbi străine, stau afară, merg pe biciclete. Sâmbăta, duminica îi ducem la călărie sau la cățărat”, a spus Nicoleta Luciu.

Fiecare copil este înscris la câte un sport: Karol face hochei, Kim, patinaj artistic, iar Kevin și Zsolt fac fotbal

Luciu pune mare preț pe educația copiilor

Fiul cel mare al vedetei face meditații la matematică și la engleză, iar acum se pregătește pentru admiterea la liceu.

„La limbi străine, știe engleză, germană, maghiară. Toți fac limbi străine de mici, germana la școală se face din clasa a V-a. Și franceza e frumoasă, dar nu fac la școală.

Ei sunt deja la nivelul în care te corectează. La mine lucrurile sunt făcute din timp. Tripleții au început engleza la 3 ani, Zsolt, la 2. Meditații la matematică fac din clasa a VI-a, din timp, mai bine două ore pe săptămână, decât să-i omori cu cinci ore de meditații. Ei vorbesc între ei engleza”, a mai declarat vedeta.

Ce legătura specială este între tripleții Nicoletei Luciu

Nicoleta Luciu a mărturisit că între tripleții ei există o anumită legătură specială. Tocmai de aceea, pentru a nu-i face să fie dependenți unul de celălalt, fosta vedetă Pro TV și-a înscris pe cei trei copii în clase diferite.

„Dacă unul dintre tripleți e bolnav acasă, ceilalți nu au chef de nimic. Din instinct se duc în clasă la cel ce stă acasă. Nu-s în aceeași clasă, fiecare trebuie să se descurce singur, nu poți să-i faci să fie dependenți unul de altul, poate unul vrea în China, altul, în America. Ce fac dacă vreunul prinde vreun job, trebuie să-l ia și pe celălalt?! Nu există pauză în care să nu se caute în școală.

E o legătură foarte strânsă între ei. La mine nicio zi nu seamănă cu alta, fiecare are toanele lui, cheful lui, problemele lui. Nu-ți imagina și că nu se ceartă. De multe ori, mărul discordiei e fata, iar ei își iau pedepsele”, a mai declarat vedeta.

Sursa foto: Instagram

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te