Homepage  / Muzică

Nicole Cherry, o colaborare spectaculoasă cu Tata Vlad. Artista a lansat o piesă nouă

Nicole Cherry, o colaborare spectaculoasă cu Tata Vlad. Artista a lansat o piesă nouă
8

de Cătălina Matei,

După o perioadă de teasing intensă, așteptarea a luat sfârșit și fanii lui Nicole Cherry se pot bucura de noul single „Nu mai consum”, o colaborare extraordinară cu Tata Vlad, fondatorul B.U.G. Mafia.

Nicole Cherry și Tata Vlad, o colaborare de senzație

Încă o colaborare spectaculoasă pentru Nicole Cherry, după duetul său cu Carla’s Dreams. Piesa lansată recent cu Tata Vlad, „Nu mai consum”, a fost compusă de Bianca Dragomir, Ștefan Ioniță, Mario Morar, Tata Vlad și Paul Iorga, iar producția poartă semnătura lui Ștefan Ioniță, Mario Morar și Paul Iorga.

Videoclipul de la „Nu mai consum” a fost regizat și filmat de Quba și o prezintă pe Nicole sexy și încrezătoare în forțele proprii, cu look-uri puternice create de echipa sa de beauty: Ana Cucută (make-up), George Cozma (hair) și Daria Georgescu (styling).

,,Nu mai consum e o piesă puternică, un dialog vijelios al unui cuplu în care ea simte că s-a dedicat în totalitate și că relația lor e de domeniul trecutului, iar el o învinovățește pentru dramă. Îi mulțumesc lui Tata Vlad că a venit cu forța și atitudinea specifică, cred că am conturat împreună o piesă de succes”, a spus Nicole Cherry.

,,A fost o plăcere să particip la piesă, pentru că Nicole este una dintre cele mai bune voci din România și o artistă în cel mai adevărat sens al cuvântului. Reîntâlnirea cu Global de asemenea, pentru că știu ce vor și se pare că facem lucruri bune împreună. Sper că „Nu mai consum” va fi pe placul publicului și că se va simți efortul pe care l-a făcut întreaga echipă pentru proiect”, a spus Tata Vlad.

Nicole Cherry are o carieră de succes

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist top, cu show-uri memorabile.

„Memories”, „Florile tale”, „Din cauza ta”, „Dansează amândoi” sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex.

Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla’s Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul ”Romina VTM”, cea mai bine vândută producție în pre-sale din România.

Pentru Nicole, urmează o vară plină de concerte, cu două show-uri speciale: la Summer in the City înainte de Robbie Williams, singurul artist din România care va performa la acest eveniment și pe mainstage la Neversea Festival.

Tata Vlad, membru fondator B.U.G. Mafia, este unul dintre cei mai apreciați artiști și producători din România. Cu o carieră de peste 25 de ani, marcată de hituri și o contribuție remarcabilă la dezvoltarea industriei muzicale autohtone, Tata Vlad a lansat în ultimii doi ani “8 Zile Din 7”, semnată de B.U.G. Mafia, featuring-ul cu AMI pentru “Enigma”, dar și ”Plouă” cu Holy Molly”, piese care s-au aflat în topul preferințelor fanilor pe platformele de streaming și în heavy-rotation în playlisturile radiourilor.

nicole-cherry-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton