Homepage  / Vedete străine

Nicolas Cage, vacanță în Italia cu fiul cel mic, Kal-El. Adolescentul nu a mai fost văzut în public de un deceniu

Nicolas Cage, vacanță în Italia cu fiul cel mic, Kal-El. Adolescentul nu a mai fost văzut în public de un deceniu
5

de Cristina Țapu,

După ce l-a scos din arest pe fiul său cel mare, acuzat de agresiune asupra mamei sale, Nicolas Cage a fost fotografiat de paparazzi alături de celălalt fiu al său, Kal-El Coppola Cage, în vârstă de 18 ani. Cei doi au fost surprinși împreună în Veneția, iar fanii au fost uimiți când au văzut cum arată fiul adolescent al starului de la Hollywood.

Nicolas Cage, alături de fiul său cel mic

Kal-El a fost văzut în public pentru prima dată după o absență de 10 ani de pe radarul fotoreporterilor. El și-a însoțit tatăl celebru în Italia. Îmbrăcat în pantaloni de trening și tricou negre, tânărul cu părul lung până la umeri seamănă mult cu Nicolas Cage.

Actorul, în vârstă de 60 de ani, a ales să iasă în evidență cu un compleu subțire de vară, multicolor, cu imprimeuri, și ochelari de soare. Până acum, Kal-El a preferat să evite lumina reflectoarelor și este foarte discret atunci când vine vorba despre viața personală.

nicolas-cageIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Fiul cel mare al lui Cage, Weston (33 de ani), a fost recent arestat sub acuzația de agresiune. Se pare că tânărul ar fi avut o cădere nervoasă cu câteva săptămâni în urmă și și-ar fi lovit mama, pe actrița Christina Fulton. Femeia, în vârstă de 57 de ani, a fost fotografiată cu vânătăi în zona ochilor și pe față. Tatăl său celebru a plătit cauțiunea de 150.000 de dolari pentru a-l elibera din arest pe fiul rebel.

Pe lângă cei doi fii, Nicolas Cage mai are și o fiică de aproape doi ani, August Francesca, cu actuala lui soție, japoneza Riko Shibata.

Nicolas Cage, dezvăluiri despre cea mai neagră perioadă din viața sa

Nicolas Cage a vorbit despre una dintre cele mai întunecate perioade din viața lui, când avea datorii de 6 milioane de dolari. Actorul a mărturisit ce a făcut pentru a achita întreaga datorie. N-a luat în considerare nici măcar o clipă declararea falimentului.

Nicolas Cage își amintește cum a depășit dificultățile financiare din trecut. În cadrul emisiunii „60 Minutes”, difuzată de CBS, câștigătorul premiului Oscar și-a amintit că avea datorii de 6 milioane de dolari după ce piața imobiliară s-a prăbușit, continuând să muncească zi de zi pentru a plăti ceea ce datora.

Am suprainvestit în imobiliare… Piața s-a prăbușit și nu am putut să ies la timp. Am plătit totul, dar se strânseseră circa șase milioane de dolari. Nu am declarat niciodată faliment”, a explicat Cage.

Jurnalista Sharyn Alfonsi a spus apoi: „Trebuie să fi fost o perioadă neagră pentru tine”. Cage a răspuns: „A fost întunecată, cu siguranță” și a împărtășit că rolurile din acea perioadă l-au ajutat „fără îndoială” să treacă peste ea și să acopere o parte din datoria fabuloasă pe care o avea.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton