Regizorul Martin Scorsese a reconstituit în acest film atmosfera swing a New York-ului de după cel de-al Doilea Război Mondial.
În 1945, saxofonistul Jimmy Doyle (Robert De Niro) o cucereşte, după eforturi considerabile, pe Francine Evans (Liza Minelli), o muziciană cu care face un cuplu perfect pe scenă, însă unul mai puţin reuşit în viaţa privată. La scurt timp după căsătoria lor, încep să apară primele probleme. Incapabili să formeze o pereche sudată, Jimmy şi Francine se despart după naşterea copilului lor. Jimmy îşi deschide un club de jazz, în timp ce Francine devine star în showbiz.
Pentru Liza Minelli, scenele şi locaţia unde s-a filmat pelicula i-au adus aminte de mama ei, celebra Judy Garland. Actriţa a folosit cabina care a aparţinut mamei sale şi a apelat la serviciile stilistei care se îngrijea de coafura lui Judy cu ani în urmă.