Netflix a lansat trailerul oficial pentru filmul „Maestro”, în care Bradley Cooper și Carey Mulligan joacă rolurile principale. Filmul este al doilea efort regizoral al lui Bradley Cooper. Iată noi imagini din filmul „Maestro”, ce va avea premiera în curând.
Trailerul pentru Maestro, cu Bradley Cooper
Netflix a lansat trailerul pentru fiilmul „Maestro”. Filmul este al doilea efort regizoral al lui Bradley Cooper după „A Star is Born”, în care a jucat și rolul principal alături de Lady Gaga, film care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film în 2019 și a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original pentru „Shallow”.
În „Maestro”, Cooper joacă rolul dirijorului Leonard Bernstein. El a produs, de asemenea, filmul, care îl urmărește pe Bernstein și căsnicia sa de 25 de ani cu Felicia Montealegre, interpretată de Carey Mulligan. Alături de Cooper, printre producători se numără Martin Scorsese, Steven Spielberg, Kristie Mackso Krieger, Fred Burner și Amy Durning. Producătorii executivi sunt Carla Raij, Josh Singer, Bobby Wilhelm, Weston Middleton, Tracey Landon.
În film mai joacă Gideon Glick, Gabe Fazio, Matt Bomer, Sarah Silverman, William Hill, Nick Blaemire, Eric Parkinson, Oscar Pavlo, Tim Rogan, Josh Hamilton, Scott Ellis, Alexa Swinton, Miriam Shor și Mallory Portnoy. Maya Hawke o interpretează pe Jamie, fiica lui Bernstein. Sam Nivola îl interpretează pe fiul său, Alexander.
„Maestro” are premiera pe Netflix din 20 decembrie.
Povestea filmului „Maestro”, regizat de Bradley Cooper
O legendă în lumea teatrului muzical, Bernstein a fost cel mai bine cunoscut pentru că a compus muzica pentru „West Side Story”, spectacolul de pe Broadway din 1957, care a dat naștere filmului din 1961 și recentului remake al lui Steven Spielberg. A murit în 1990, la vârsta de 72 de ani.
„Maestro” spune complexa poveste de dragoste dintre Leonard Bernstein și Felicia Montealegre Cohn Bernstein, o poveste care se întinde pe o perioadă de peste 30 de ani – aceasta începe atunci când cei doi se cunosc în 1946, la o petrecere, și continuă cu două logodne, o căsnicie de 25 de ani și trei copii: Jamie Bernstein, Alexander Bernstein și Nina Bernstein Simmons.
După ce primul trailer al filmului „Maestro” a fost lansat, unii critici de pe rețelele sociale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că machiajul purtat de Cooper pentru a-l portretiza pe Bernstein în film a întărit stereotipurile antisemite.
Alți critici au ridicat semne de întrebare cu privire la distribuție, având în vedere moștenirea lui Bernstein. Acesta s-a născut în Massachusetts, din imigranți evrei din Rusia. Cooper nu este cunoscut ca având origini evreiești. Cei trei copii ai lui Bernstein, Jamie, Alexander și Nina, au făcut o declarație pe Instagram pentru a împărtăși o reacție cu privire la criticile cu care Cooper s-a confruntat de la lansarea trailerului, miercuri, potrivit CNN.
„Bradley Cooper ne-a inclus pe noi trei în fiecare pas al călătoriei sale uimitoare în timp ce realiza filmul său despre tatăl nostru”, se arată în declarația lor. „Am fost mișcați până în măduva oaselor să asistăm la profunzimea angajamentului său, la îmbrățișarea cu dragoste a muzicii tatălui nostru și la bucuria pur și simplu deschisă pe care a adus-o explorării sale. Ni se rupe inima să vedem orice denaturare sau neînțelegere a eforturilor sale.”
„Se întâmplă să fie adevărat că Leonard Bernstein avea un nas mare și frumos. Bradley a ales să folosească machiajul pentru a amplifica asemănarea cu el, iar noi suntem perfect de acord cu asta”, continuă comunicatul. „De asemenea, suntem siguri că și tatăl nostru ar fi fost de acord cu asta. Orice plângeri stridente în jurul acestei probleme ni se par mai presus de orice încercări nesincere de a coborî o persoană de succes cu o treaptă mai jos – o practică pe care am observat-o prea des săvârșită asupra propriului nostru tată.”
„În orice moment în timpul realizării acestui film, am putut simți respectul profund și, da, dragostea pe care Bradley a adus-o portretului lui Leonard Bernstein și al soției sale, mama noastră Felicia”, se încheie declarația familiei. „Ne simțim atât de norocoși că am avut această experiență cu Bradley și abia așteptăm ca lumea să vadă creația sa.”